Consilierii locali au votat astăzi, 19 decembrie, proiectul de hotărâre care desemnează cei doi viceprimari care vor fi parte din Executivul Primăriei Baia Mare.
CLICK PE LINKUL ROSU! DISTRUBUITI, va rugam! Numele consilierilor locali care au votat impozitarea majorată pentru locuințele băimărenilor după ce Ilieș a tras clapa pentru Dâncuș
Astfel, pentru următorii 4 ani, av. Ionuț Pîrvu și Pap Zsolt István vor fi viceprimarii Municipiului Baia Mare pe care primarul Doru Dancus i-a numit ”locotenenții mei”, la începutul ședintei Consiliului Local Baia Mare, o afirmație nefericită, dar cam suntem obișnuiți deja cu aberațiile actualului primar.
Doru Dancus, primar Baia Mare, propunerea făcută pentru viceprimari: ”Colaboratorii mei, ca să nu le spun locotenenții mei”
De precizat ar fi faptul că, grupul de consilieri locali PNL, a părăsit sala când s-a trecut la vot și la fel au procedat și alesii de la V9, respectiv Mircea Cirt si Daniel Zaharie. Votul fiind secret, cei care au ieșit din sala au preferat să facă acest pas pentru a nu fi acuzați ulterior că ar fi fost parte din alianța PSD-USR-UDMR-AUR-PMP formata in Consiliul Local la acest punct de pe ordinea de zi.
Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii locali PSD-USR-UDMR-AUR-PMP.