Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 31 de ani. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii din Baia Mare au fost sesizați în data de 20 iunie 2025, despre faptul că o tânără de 26 de ani ar fi fost agresată fizic de concubinul său, în timp ce se aflau în incinta unei unități de cazare din Sighetu Marmației. Ca urmare a leziunilor suferite, tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De îndată, polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei, stabilindu-se că este vorba despre un tânăr de 31 de ani. Acesta a fost reținut și ulterior arestat.















