Bărbatul în vârstă de 64 de ani dormea când cei doi tineri au intrat în casă și l-au luat la bătaie. Buimac, omul nu a realizat pe moment ce i se întâmplă. După ce a fost bătut, mama unuia din tineri l-a amenințat pentru că a depus plângere penală împotriva fiului ei.
Incidentul s-a petrecut într-un imobil de pe strada Electrolizei din Baia Mare.
Polițiștii i-au reținut pe cei doi tineri. Mai jos vă redăm poziția oficială a Poliției Maramureș, transmisă azi, vis-a-vis de acest incident.
”Ieri, 18 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare sub coordonarea procurorului de caz, au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore față de doi tineri din Baia Mare, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
În fapt, la data de 13 ianuarie a.c., la ora 03.38, polițiștii băimăreni au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au intrat într-o locuință de pe strada Electrolizei și au agresat fizic un bărbat. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, victima are 64 de ani din Baia Mare a fost agresat fizic în timp ce dormea, iar când persoanele necunoscute au plecat, au sustras un telefon mobil aflat pe o masă lângă patul persoanei vătămate. În urma verificărilor efectuate persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate ca fiind doi tineri de 18 respectiv 21 de ani din Baia Mare.
Totodată, ieri 18 ianuarie, la ora 09:00, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au fost sesizați de către victimă cu privire la faptul că, a fost contactat telefonic de către mama unuia dintre tineri care l-a amenințat pentru că a depus plângere împotriva fiului ei.
În cauză, față de aceasta se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, faptă prevăzută și pedepsită de art. 274 rap. la art. 206 alin. 1 Cod Penal.”