Băimăreanul s-a prezentat la Serviciul de Probațiune pentru a intra în incinta instituției. Jandarmul care se afla în timpul serviciului a identificat în rucsacul acestuia drogurile, dar și alte obiecte nepermise pentru intrarea în instituție.
Mr. Radu Vasile, purtător de cuvânt Jandarmeria Maramureș: ”Incidentul s-a produs luni, în jurul orei 10:00, când un bărbat din Baia Mare s-a prezentat la sediul Serviciului de Probaţiune din Baia Mare solicitând accesul în instituție. În urma controlului efectuat, jandarmul aflat în serviciu a identificat în rucsacul pe care bărbatul îl avea la el, 1 cuţit cu dimensiunea de 24 cm., 1 spray iritant-lacrimogen şi 1 folie transparentă, tip bilă, cu substanţă de culoare albă, sub formă de pulbere.”
Actele de constatare şi bunurile mai sus menţionate au fost predate Poliţiei Municipiului Baia Mare pentru continuarea verificărilor.