Un cărăuș a fost surprins de polițiștii de frontieră în timp ce transporta țigări de contrabandă pe raza localității Bârsana.
Imediat oamenii legii au acționat pentru interceptarea persoanei în cauză, dar în momentul în care aceasta a observat echipajul Poliției de Frontieră a abandonat coletul și a fugit. Deoarece persoana nu s-a supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras 5 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă din cauza terenului accidentat nu a fost posibilă oprirea acesteia.
Polițiștii de frontieră au trecut la cercetarea zonei, ocazie cu care în curtea unui imobil a fost observat un colet voluminos. Cu acordul proprietarului, polițiștii de frontieră au intrat în curtea imobilului, unde, într-o anexă folosită pentru creșterea animalelor au fost descoperite alte 5 colete, care conțineau țigări de contrabandă.
Coletele au fost transportate la sediul S.T.P.F. Maramureș, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea totală de 5.348 pachete de țigări, de proveniență Duty Free.
Țigările în valoare de 62.572 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.