Când ești băut și pus pe harță ar fi bine să faci un duș rece ca să nu o pățești ca și băimăreanul de 45 de ani, care s-a trezit că nu mai are ce căuta pe la locuința iubitei sale.
Femeia, de 33 de ani, domiciliată în Nistru a cerut sprijinul polițiștilor cu speranța că aceștia îi vor potoli iubitul care a bătut-o într-un exces de furie.
”Azi noapte, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au fost sesizați de către o femeie de 33 de ani din Nistru, cu privire la faptul că la domiciliul său are loc un scandal. Deplasați la fața locului polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 45 de ani din Baia Mare, pe fondul consumului de alcool și-ar fi agresat fizic pe concubina”, a precizat Poliția Maramureș.
În urma celor constatate, polițiștii au decis să emită un ordin de protecție provizoriu pe numele băimăreanului. Mai mult, acesta este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Aproape zilnic Poliția Maramureș aduce în atenția opiniei publice astfel de incidente nefericite…
Foto-arhiva