Reclama ta
Patru filtre rutiere și 35 de mașini verificate de polițiștii băimăreni - Ziarul de Maramures

Patru filtre rutiere și 35 de mașini verificate de polițiștii băimăreni

Pe principalele artere de circulație din municipiul Baia Mare au fost instituite 4 filtre rutiere în cadrul cărora au fost oprite și verificate 35 de mijloace de transport cu masă maximă autorizată mai mare de 2,5 tone și au fost legitimate tot atâtea persoane.

Concomitent, efectivele angrenate au acționat pe raza municipiului Baia Mare, orașului Baia Sprie și a localităților limitrofe, fiind efectuate controale la 53 de operatori economici în scopul verificării respectării prevederilor O.U.G. nr. 28 din 1991 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Pe parcursul verificărilor efectuate, polițiștii au constatat abateri de la prevederile O.U.G. nr. 28 din 1991 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și respectarea Legii nr. 145 din 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, astfel că au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în cuantum de 29.000 de lei.

De asemenea, suma de 694 de lei, deținută nejustificat, a fost confiscată.

Verificările au fost efectuate ieri, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice care au organizat și executat o acțiune în scopul prevenirii și combaterii operațiunilor ilicite în domeniul transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat și a importului produselor cerealiere. Polițiștii continuă acțiunile specifice pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor din domeniul economico-financiar și a oricăror fapte de natură judiciară.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!