Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, au pus în executare ieri după-masa, trei mandate de percheziție domiciliară pe raza localității Sighetu Marmației.
Activitățile s-au desfășurat pentru a proba și documenta activitatea infracțională într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Activitatea s-a realizat cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și polițiștilor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj.
Efectuarea perchezițiilor domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ca are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Foto-arhiva

















