Poliţiştii din Baia Sprie au organizat ieri o acţiune pe raza oraşului, care a urmărit atât conştientizarea de către conducătorii auto a efectelor generate de încălcarea prevederilor legale, cât şi identificarea şi dispunerea măsurilor legale faţă de cei care conduc autovehicule cu defecţiuni tehnice, care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic.
Activităţile s-au desfăşurat în colaborare cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş.
Astfel, în intervalul orar 14:30 – 18:00, poliţiştii au oprit pentru verificări 18 autevehicule care au circulat pe anumite tronsoane de drum din oraş. În cadrul activităţilor, pentru abaterile constatate poliţiştii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au luat măsura retragerii a cinci certificate de înmatriculare.
Tot în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat, în flagrant, o infracţiune privind circulaţia pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal şi sub coordonarea procurorului se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
Poliţiştii vor continua să desfăşoare acţiuni similare şi în alte localităţi din judeţ, toate cu scopul de a menţine siguranţa publică şi de a preveni orice tip de infracţionalitate.
***Si tot ieri, în jurul orei 17:20, poliţiştii orașului Baia Sprie au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Forestierului, din localitatea Tăuții de Sus. La volan a fost identificat un bărbat de 52 de ani, iar verificările efectuate de poliţişti au relevat faptul că acesta nu deţine permis de conducere, dreptul său de a conduce fiind suspendat.
Informatii furnizate de IPJ Maramures