Polițiștii rutieri băimăreni au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr în vârstă de 21 de ani, după ce rezultatele analizelor toxicologice realizate au dovedit că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive în momentul în care a produs un accident rutier cu victimă, a transmis astăzi Poliția Maramureș.
În fapt, la data de 2 aprilie, în jurul orei 02.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajului din municipiul Baia Mare, tânărul a pierdut controlul direcției de deplasare și a avariat două autoturisme parcate în fața unor imobile de pe acea stradă.
În urma impactului, o tânără de 19 ani, pasageră în auto, a suferit leziuni și a fost transportată la spital, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și mostre biologice de sânge și urină în vederea prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
La data de 5 aprilie s-au primit de rezultatele analizelor la Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, astfel că s-a dispus măsura reţinerii conducătorului auto pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanțe psihoactive și vătămare corporală din culpă, a mai precizat sursa citată.
Foto-arhiva