Trenulețul copiilor din Parcul Regina Maria se odihneste până la primăvară. Vechea locomotivă nu va mai intra pe sine de anul viitor, însă va intra în reparații capitale și va fi rezervă în caz că noua locomotivă achiziționată în acest an de SPAU Baia Mare, va avea nevoie de un înlocuitor.
În această perioadă de iarnă, trenulețul copiilor va intra în revizie totală. Se lucrează la noua locomotivă pentru ca aceasta să fie pregătită să intre pe linie din primăvara lui 2026. Vagoanele vor fi reîmprospătate și igienizate și ele, iar vechea locomotivă va intra în reparații capitale. Anul acesta SPAU Baia Mare a prelungit activitatea trenulețului de agrement până la 1 noiembrie 2025, când și-a încetat activitatea. Înainte de 1 iunie 2026, copiii se vor putea bucura din nou de plimbările prin Parcul Regina Maria.














