Armata rusă a anunţat joi că a distrus 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri, în Ucraina, unde Moscova a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară de amploare, relatează AFP și Agerpres.
”Ca urmare a atacurilor forţelor armate ruse, au fost distruse 74 de instalaţii terestre ale infrastructurii militare ucrainene. Aceasta include 11 aerodromuri ale Forţelor aeriene”, a anunţat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov.
Pe de altă parte, poliţia ucraineană a anunţat tot astăzi că Rusia a efectuat 203 atacuri împotriva Ucrainei de la începutul zilei, confruntări având loc aproape pe întregul teritoriu ucrainean, conform informațiilor transmise de Reuters și titrate de Agerpres.
Poliţia de frontieră ucraineană a declarat că armata luptă împotriva forţelor ruse în apropiere de oraşul Sumî, din estul ţării. Ministerul Apărării ucrainean a menţionat că unele forţe ruse au fost capturate în timpul luptelor intense.
Rusia a lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Sursa foto: BNO News