Bogdănel Gavra, consilier local Municipiul Baia Mare: Reabilitarea unităților școlare reprezintă o activitate necesară, spațiile externe necesitând a fi anvelopate termic, în timp ce în interior clasele, holurile și grupurile sociale necesită reparații, modernizări și reabilitări.
În majoritatea școlilor băimărene mobilierul este uzat sau depășit, ferestrele sunt vechi sau nu sunt ermetice, iluminatul este insuficient sau nonergonomic, fiind nevoie de lucrări de amploare, dar mai ales de mulți bani pentru a finanța reparațiile.
Lipsa deciziei executive din timpul pandemiei, perioadă când unitățile puteau fi reabilitate fără probleme, procesul de învățământ derulându-se în sistemul ” școala de acasă”, a generat consecințe negative atunci când municipalitatea a început într-un final reparațiile în școli, după revenirea elevilor la clase. În numeroase unități școlare s-au început lucrări, unele stopate și nefinalizate datorită neefectuării plăților aferente.
Cu un buget incert, de tip ”alba-neagra”, în care prioritare erau salariile, achiziția de bunuri și servicii, nu patrimoniul școlar, numeroase unități de învățământ au rămas în stare de șantier sau au fost obligate să programeze cursurile pe schimburi ori să le organizeze în alte sedii.
Acest aspect, semnalat atât mie cât și presei, a generat nemulțumiri în rândul elevilor și părinților, motiv pentru care am solicitat luarea de măsuri ferme și imediate pentru rezolvarea problemelor la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” .
Pot să vă spun că, modulul 3 al anului școlar 2022/2023 a început în condiții de normalitate la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, toți elevii urmând să facă orele doar dimineața. Acest rezultat este și rodul unității părinților care, atât la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, cât și la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” au dat dovadă de fermitate în ceea ce privește modul de organizare și desfășurare a activității școlare. Felicit părinții care au fost implicați în bunul mers al celor două unități școlare.
Împreună, uniți și hotărâți, vom reuși să îmbunătățim condițiile și calitatea învățământului băimărean.
Baia Mare are un viitor!
Bogdănel Gavra, consilier local Municipiul Baia Mare