Problema salubrizării în Baia Mare este o temă dezbătută de mai multă vreme, printre aspectele abordate fiind și valoarea tarifelor practicate de operator.
Vineri, 13 mai, în ședința Consiliului Local suntem chemați să luăm o decizie fără a avea la bază argumente certe și nici un fel de studiu clar privind costurile reale, băimărenii întreabându-se ce rost a mai avut adoptarea HCL nr. 96/2022, din 9 martie anul acesta, dacă ea nu a fost pusă în aplicare de executivul Primăriei?!
Vă reamintesc că plenul consiliului a decis atunci necesitatea contractării unor servicii de consultanță juridică și financiară de specialitate, având ca scop analiza și verificarea raporturilor contractuale ale Municipiului Baia Mare cu A.D.I.G.I.D.M.M, Consiliul Județean Maramureș și S.C. DRUSAL S.A, în cadrul proiectului „Sistemul de management integrat al deșeurilor în județul Maramureș”, precum și a raporturilor contractuale ale Municipiului Baia Mare cu S.C. DRUSAL S.A, stipulate în cadrul contractului de salubrizare stradală nr. 46310/2.12.2019.
În acest context, menționez următoarele:
– Hotărârile Consiliului Local Baia Mare sunt acte administrative cu valoare juridică, obligatorii și executorii, prin care se pun în practică deciziile comunităților locale,
– Nepunerea în aplicare a HCL constituie abatere disciplinară, reprezintând fapta săvârșita cu vinovație de către funcționarii publici, demnitarii și asimilații acestora printr-o acțiune sau inacțiune prin care se încalcă obligațiile ce le revin din raportul de serviciu, respectiv din exercitarea mandatului sau în legatura cu acesta.
În Municipiul Baia Mare, activitatea administrației publice presupune respectul față de lege și aplicarea hotărârilor decise de Consiliul Local!
Bogdănel Gavra, consilier local