Cu puțin timp în urmă scriam într-o postare despre necesitatea asigurării unor servicii publice corecte și la același nivel calitativ, în toate cartierele municipiului Baia Mare.
Un nou mesaj ne întoarce în strada Miron Costin, zonă unde după realizarea de către administrația publică a lucrărilor de plombare, soluție de moment și nu de durată, de câteva săptămâni lipsește iluminatului public…
Locuitorii străzii Miron Costin: ”Chiar dacă a fost vorba doar de reparații prin plombare și nu reabilitare integrală a covorului asfaltic, noi, locuitorii din zona Miron Costin, suntem mulțumiți că vocea noastră este auzită și ascultată, chiar dacă a fost nevoie să apelăm la reprezentantul nostru, ca intermediar. Vă aducem la cunoștință că de mai bine de două săptămâni a dispărut iluminatul public stradal iar funcționarii din Primărie apelați de noi, cu toată bunăvoința manifestată, nu au soluții imediate de rezolvare. Evident că ei nu puteau să ne spună realitatea faptică, aceea că decidenții din executiv sunt mai preocupați să lanseze acuzații la adresa unor pretinse ”grupurilor de interese ” în loc să asigure din timp contractele necesare pentru realizarea întreținerii sistemului de iluminat din cartiere”.
M-am documentat și pot să-i informez pe băimăreni că a fost realizat contractul cadru fiind necesară, în continuare, realizarea și a unui contract subsecvent ca și condiție pentru operaționalizarea activității de reparații și întreținere a sistemului public de iluminat. De ce se mișcă lucrurile așa de greu, din ce cauză a rămas orașul fără prestator de servicii dar mai ales când vor avea iluminatul stradal funcțional pe strada Miron Costin, vom știi după ce executivul va lua act de urgența situației, care conform informațiilor primite, se regăsește și pe alte străzi din municipiu.
Băimărenii au dreptul la servicii publice de calitate și continuitate in efectuarea lor iar asumarea responsabilității este o condiție a credibilității administrației publice locale!
Baia Mare are un viitor!
Bogdănel Gavra, consilier local al Municipiului Baia Mare