Ieri, 16 august, am fost la Castelul Pocol, care se află pe strada Valea Borcutului din Baia Mare. Am constatat cu stupoare că, grădina castelului este invadată de buruieni. Primul gând pe care l-am avut a fost, ce face SPAU Baia Mare?
Chiar dacă imobilul este în paragină, ar fi trebuit totuși ca terenul să fie curățat de angajații de la SPAU. Așa, cei care trec prin zonă nu ar fi avut parte de o astfel de imagine dezolantă, iar castelul ar fi avut măcar puțin din măreția de altă dată… Nu credem că e atât de complicat să trimiți acolo doi angajați să cosească buruienile, înalte cât un om și să curețe curtea. În astfel de situații vedem cât de gospodar e…omul.
Cum e cu punerea în valoare a castelului? Prezentăm declarația primarului Cătălin Cherecheș din luna mai 2021: „Castelul Pocol situat într-un loc magnific se află în patrimoniu local şi urmează să intre într-un amplu program de restaurare – reabilitare ca la terminarea lucrărilor să fie deschis publicului vizitator, turiştilor români şi străini care ajung în judeţul Maramureş. Pentru mine personal, redarea farmecului de altădată a celebrului castel din Valea Roşie e un demers important la care ţin foarte mult şi face parte din conceptul de punere în valoare a clădirilor vechi, a clădirilor care păstrează patina arhitectonică a unor timpuri apuse care trebuie repuse în valoare şi oferită spre admiraţie lumii. (…) Castelul va fi complet restaurat, redeschis şi introdus în circuitul turistic local alături de alte clădiri emblematice din municipiul Baia Mare”.
Domnule primar, chiar dacă nu s-a obținut încă linia de finanțare, asta nu înseamnă că grădina Castelului Pocol trebuie să fie ca după un război îndelungat SPAU vs. buruieni…(Alte foto, jos!)
Bun, acum venim și vă spunem, care este vestea bună. Săptămâna viitoare se depune cererea de finanțare pentru reabilitarea castelului. Aceasta este vestea bună…
Chiar dacă nu este întrunit punctajul de excelență pentru realizarea acestui proiect, pentru că sunt câteva minusuri la capitolul criterii și aici ne referim la lipsa proiectului tehnic care nu a fost făcut de angajații Primăriei Baia Mare de la Investiții, sperăm să fie acceptată cererea pe principiul: primul sosit, primul servit. Pentru reabilitarea Castelului Pocol este necesară suma de 12 milioane de lei.
Pe această cale, Ziarul de Maramureș sesizează și solicită public Comisiei de Analiza si Verificarea a activității Compartimentelor Administrației Publice Locale a Municipiului Baia Mare, aprobată prin HCL 189/2023, dar și Comisiei Speciale de Analiză și Verificare a performanței Proiectelor din Fonduri Europene, aprobată prin HCL 296/2023, din cadrul Consiliului Local Baia Mare, să verifice de ce angajații de la Investiții din cadrul Primăriei Baia Mare nu au finalizat proiectul tehnic pentru castelul Pocol, având în vedere că cererea de finanțare se va depune miercuri 23 august 2023, când se deschide axa de finanțare pentru reabilitarea clădirilor de acest gen. Facem precizarea că, din cauza lipsei proiectului tehnic, se pierde punctaj important în obținerea fondurilor europene pentru reabilitarea Castelului Pocol.
Intrebare: Domnule primar Cătălin Cherecheș, se poate face proiectul tehnic în 4 zile lucrătoare?
Revenim pe acest subiect.
ALTE DETALII PE ACEST SUBIECT, VIDEO, JOS!