Alin Sebastian Bîrda, primarul orașului Baia Sprie: Am primit azi mare parte din mobilierul școlar achiziționat din fonduri europene PNRR pentru dotarea tuturor unităților de învățământ de pe raza Orașului Baia Sprie. O bucurie mare pentru elevi și profesori și pentru noi cei din administrație că am reușit să finalizăm achizițiile și toate procedurile la timp.
Potrivit administrației locale, dotările constau în seturi de mobilier pentru toate sălile de clasă, seturi mobilier pentru laboratoare de științe, bio-chimie, mate-fizică, informatică, consiliere psihopedagogică, arte, logopedie, care au fost livrate către Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie, Școala Gimnazială Baia Sprie și Grădinița cu program prelungit nr 2 si urmează să fie distribuite și către unitățile subdonatate acestora: Școala Gimnazială Tăuții de Sus, Grădinița Tăuții de Sus, Grădinița nr. 1.
Săptămâna viitoare să recepționează încă două transporturi, iar în perioada 1-14 iulie se realizează montajul.
”Vom înlocui astfel mobila veche și uzată, iar din toamnă să începem noul an școlar în condiții foarte bune, dotați complet cu mobilier și echipamente digitale. Toate aceste investiții nu ar fi fost posibile fără accesarea de fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Suntem conștienți pe deplin că dezvoltarea nostra este strâns legată de un parcurs european și de fondurile care ne sunt puse la dispoziție prin diferite axe de finanțare. Îmi doresc să muncim în continuare la acest gen de proiecte care ne ajută enorm și știu sigur ca n-am fi putut achizitiona aceste echipamente din fonduri proprii”, a subliniat primarul Alin Sebastian Bîrda.