Conflictul ruso-ucrainian a fost confiscat de politicieni și media. Marile trusturi de presă bat toate recordurile de audiență, știrile devenind parte din viața zilnică a tibetanului izolat și gauchos-ului patagonez. Ce păcat că nu o să vedem niciodată politicienii înrolați și cu arma în mână, făcând planton pe linia frontului. Iar istoria a confirmat acest adevăr axiomatic, acela că militarii pot deveni politicieni vrednici ai istoriei dar niciodată politicienii nu vor fi militari competenți sau adevărați.
Există un val de susținere imens pentru micuțul personaj prezidențial, omul care pare rupt dintr-un scenariu hollywoodian al unui film de categoria B. S-a adresat consecutiv, o premieră mondială, parlamentelor din mai multe țări, declanșând emoție și simpatie mai mult sau mai puțin reală. I-a tras de cravată pe europarlamentarii șovăitori blocați în telefoane cu amantele ascunse, l-a admonestat pe cancelarul german ferm în a nu accepta compromiterea economia fără gazul putinist, l-a periat de mătreață pe premierul în funcție al dinastiei canadieneTrudeau pentru ca în final să o emoționeze până la exaltare pe octogenara Nancy Pelosi, șefa mumiilor senatoriale americane.
Nu l-a uitat nici pe Viktor hunul, acuzându-l că face surf pe două valuri pentru ca în final să îl someze pe scandinavul civil, șef al NATO, cerând imperios să i se trimită 1% din armamentul ofensiv al alianței, în schimbul promisiunii că îi va lua blana rapciugoasă țarului kaghebist. Cel care a uitat să se oprească la linia de demarcație a ”autonomelor” Dombas și Lugansk, asemenea mareșalului Antonescu, cel care a ordonat bunicului meu să treacă Prutul, pentru a muri eroic în lagarele Siberiei staliniste.
Europa este azi la picioarele sultanului dictator, văzut de unii ca posibil marele campion al păcii, uitând că e chiar omul umilit de curțile europene în ambițiile sale de a muta Bosforul la Bruxel. Și totuși, oare de ce omitem că puterea reală a lumii se află în mâinile mandarinului de la Beijing, omul tăcut, ușor suficient dar politicos, capabil să reducă America lui Joe la rolul de măreț datornic planetar. În Ucraina pare că s-a terminat sezonul manevrelor de iarnă, rușii nu vor să-și împotmolească blindatele în noroaiele căzăcești iar mercenarii voluntari ai celor 52 de națiuni cobeligerante mai speră, încă, să poată vizita discotecile celebre din Kiev, aflate sub obladuirea mafiei ucrainiene.
Aș vrea să se termine odată acest conflict nefericit, în care oligarhii lui Zelensky își cară averile oneroase afară din țară, cu patrioții ucrainieni mituind vameșii în plină stare de război și cu o armată rusă manipulată și dusă de nas, ca ursul siberian buimac și trezit din hibernare.
E vremea aratului, semănatului la grâu și pusul cartofilor dar asta până nu vin ploile mari care vor inunda stepa ucrainiana. Iar V.V. Putin trebuie să găsească rapid o cale să-și salveze onoarea obrazului în fața chinezilor și să mai scape și de tribunalul de la Haga, Zelensky să mai ia un mandat fără să candideze iar doamna Harris să intre triumfal în Biroul Oval, dând cu tifla neonaziștilor și KKK-lui renăscut cu ajutor trumpist.
Bine că a dat la știri condamnarea băsesciană, marinarul fără flotă fiind nevoit să dispară din viața publică, tocmai când era sunat de CNN pentru un post de senior comentator de politică externă. Ce vremuri… sper ca Ion Iliescu să nu apuce rușinea unei sentințe publice și să beneficieze de afetul de tun prezidențial, necesar pentru ultimul său drum la ieșirea din istorie.
Inchei spunând că gura păcătosului adevăr grăiește, citându-l pe un alt președinte istoric, Ronal Regan, care menționa: ” Din cele patru razboaie din timpul vietii mele, niciunul nu a inceput din cauza că SUA erau prea puternice.”
