Aud în fiecare zi, exprimări coerente sau bâlbâite despre importanța educației în formarea viitorilor oameni ai nației române. Absurdități debitate de mitici, pitici, sclipici și alte specii de nevertebrate, afectate de sporiazis moral.

Superba școală românească este ridicată în slăvi, tămâiată și gomflată, profesorii de ciclu primar, secundar și preuniversitar fiind prezentați ca niște exemple de cinste, moralitate și competență. Lor le lasă nația pe mâini instrucția și educația copiilor, cei nevoiași în instituțiile publice de stat, cei cu cheag la burdihan, din fauna gulerelor albe sau albastre, în școli private cu nume pompoase gen ”americană”, ”franceză” sau internațională.

Nu vorbim azi despre programă, calitatea corpului didactic, management școlar, politici publice educaționale, olimpiade școlare sau despre burse cadorisite de politicieni frustrați, mediocrităților neamului. Nici despre meditațiile școlare, practică ajunsă la rang de fenomen, potrivit căreia părinți snobi iau meditații pt progenituri încă din clasa a doua chiar dacă nu este necesar, doar pentru că e ”trendy” și motiv de fală la manifestările mondene ale elitei burghezo-intelectuale.

Vorbim azi despre profilul moral al educatorilor români și al administratorilor imbecilizării naționale, care au preluat un sistem occidental numit ”after school” și l-au transformat într-o vacă de muls nefiscalizată. Și despre părinți aflați în câmpul muncii, unii din ei snobi, alții dezinteresați, care preferă sau sunt nevoiți să-și lase copiii de vârstă școlară la programul ”școală după școală” pentru că…ei bine, pentru că pot și au cu ce să plătească. Iar distinsul corp profesoral, primar sau secundar, își sacrifică propriile familii, timpul liber sau dezvoltarea personală pentru a se ”ocupa” de 10,15 sau chiar 20 de copii, după cursuri, într-un interval între 2 și 6 ore pe zi.

Timp în care fac nimic, în sălile de clasă închiriate chiar de la școala unde învață elevii. Nici vorbă de impact academic, dezvoltare comportamentală sau socio-emoțională. Copilul fixat în sala de clasă după cursuri, își face sau nu temele, stând pe telefon sau tabletă…dacă are, ori cu degetele în nas dacă părinții sunt proletari, după care sunt duși la o masă hipercalorică servită la un restaurant sau o cantină, agreate de școală și asociația părinților. Unde copilul manâncă sau nu un meniu afișat și aprobat de părinți, hrană care îi asigură șansa de a deveni obez dacă e gurmand. Iar părinții care nu-și permit să îi ia de la ore, fericiți că-și pot vedea de serviciu și viață, plătesc o suma care poate merge până la 50 de lei pe zi, din care două treimi este chiria școlii și a educatorului, restul mergând la restaurant, firma de catering sau cantină.

Și care e problema? Problema e că onorabilul cadru didactic nu ”taie” chitanță pentru after school. Nici școala și nici restaurantul. Într-o complicitate vinovată și conștientă, părinții plătesc la negru o activitate legală care alimentează fenomenul evazionist, aproximativ 1000 lei/ copil/lună. Faceți un calcul sumar, câte clase cu after school sunt într-o școală, câți copii în clasă, câte luni durează anul școlar, câte școli sunt în Baia Mare și veți ajunge la o sumă nerușinat de mare.

Mă întreb unde este Inspectoratul școlar în această ecuație a cinstei și eticii profesionale, unde sunt autoritățile publice și mai ales superba presă…care-și duce și ea odraslele la…ați ghicit, meditații și after school, la negru! Dar cui îi pasă? Se pare că nimănui…

”Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia.” (Gaston Berger)

Somogyi Attila