O regulă nespusă a jurnalismului spune că nu ai voie să-ți ataci colegii. Explicații există multiple și majoritatea absurde. Bălăcăreala publică este permisă între politicieni, între politicieni și jurnaliști, în nici un caz între jurnaliști.
Sunt extrem de rare cazurile în care un jurnalist își atacă un coleg, mai bine plătit sau mai bine înfipt în peisajul media. Viața este grea de când jurnaliștii sunt prestatori de servicii iar cetățeanul a devenit jurnalist, folosind ca instrument social media. Pe Facebook sau Twitter, Regele Charles al III lea este egal cu Țancă Uraganul, Georgia Meloni cu Gigi Becali iar Marcel Ciolacu cu Terente. Oare trăim în democrație sau anarhie?
Se știe că în media sunt doar câteva modalități de a acâștiga bani cinstiți, cele mai cunoscute fiind prin vânzarea produselor de presă…, dar printul se duce în cap și va dispărea curând, prin publictatea plătită de mediul de afaceri și donațiile făcute de cititorii, firme, fundații, etc. În zona gri sunt contractele făcute cu administrațiile publice, tot mai sărace și lipsite de resurse pentru sinecuriști.
Nu este ilegal, dar este total imoral ca o primărie ruptă în fund și cu servicii publice la nivel de ev mediu să plătească articole de presă, clipuri video, reviste și broșuri, în care se spune că în acea comunitate s-a răstrunat carul cu savanți iar porcarul satului este filozof nativ. În zona cea mai de jos sunt practicile desprinse din experiența celui mai mare jurnalist român interbelic, ”onorabilul” Pamfil Șeicaru, cel care întrebat fiind din ce bani și-a construit sediul ziarului Curentului, ar fi răspuns folosind butada ”ei, simplu…șantajul și etajul”.
În zilele noastre există jurnaliști adevărați care trăiesc prin calitatea și probitatea lor profesională, oameni care nu abdică de la normele etice. Ei sunt tot mai puțini, tot mai crânceni și tot mai motivați în a nu accepta compromisuri. De nici un fel.
Mercenarii sunt o categorie de prestatori de servicii care își utilizează calitățile, uneori remarcabile, pentru a scrie articole la comandă plătite la vrac sau la bucată, de clientela politică și administrativă. Ei mai posedă o doză de bun simț și, de cele mai multe ori, nu acceptă să șteargă pe jos luni cu liberalii, iar joi cu social democrați.
Cel mai jos se situează cei din tagma coioților și a hienelor, personaje jalnice care se târăsc, transpiră, sunt dispuși să umble în genunchi și pe coate, indivizi care ling dosurile celor al căror clienți sunt sau tind să devină. Ei sunt cei mai josnici, mai ales de când social media, YouTube-ul, Tik Tok și alte platforme virtuale le oferă posibilitatea de a se prostitua public, prin materiale video în care fac pe moraliștii cu condicuță.
Jurnaliștii nu pot să fie mai buni decât politicienii sau oamenii de administrație. Deși ar trebui să fie câinele de pază al democrației.
Dar…vai, majoritatea au familii, rate la mașină și bancă, părinți de ajutat, pensii alimentare de plătit, un strandard social minim de afișat. Ei sunt cei care compromit nobila profesie de jurnalist, prin ceea ce fac și folosesc ca scuză pentru micimea lor morală.
Am scris aceste rânduri dezgustat și orpilat de capacitatea de regenerare a slugoilor cu beneficii, cei care ani de zile au fost …și mai sunt și azi plătiți, cu bani evazionați sau cu procent din mita provenită de la firmele clientelare. Jurnaliști isterici, justițiari, moraliști, cu membrii familiilor angajați prin administrația publică, pe la firmele de stat, instituții publice precum Camera de Conturi, filialele ANAF, Agențiile județene, Case de Sănătate, Spitale, DGASPC-uri și peste tot pe unde Guvernul, Consiliul Județean sau Primăria este acționar sau finanțator.
Oare au fost de ajuns doar două luni de rușine pentru ca unii prestatori de servicii media, personaje umile care s-au prostituat un deceniu pentru primarul băimărean condamnat și fugit din țară, să-și ridice capul? Nu am văzut pe nici unul de pe lista de sinecuriști cherecheșieni că și-ar fi pus cenușă în cap, hârtie igienică pe gură sau prosopul pe față. Asemenea Păsării Phoenix, aceștia au renăscut, ridicându-se din mocirla morală în care se refugiaseră. Au uitat amenințările, injurăturile, banii neplătiți, în esență toate umilințele la care i-a supus cel mai iubit fiu al orașului. Și-au schimbat ușor coafura, epilat sprincenele, rujat buzele și îngroșat startul de fond de ten, după care au ieșit surâzători cu voci grave, ușor melodioase și nuanțate, să presteze ceea ce știu mai bine. Odă patronului și atacuri la dizidenții care încă nu sunt compromiși.
Nu s-a schimbat nimic în orașul nostru, în afară de locatarul șef din Primărie. Practicile sunt tot aceleași, sarcinile idem, finanțatorii la fel. În an electoral, cu bani de la Guvern și cu zeciuiala locală, o parte din superbii jurnaliști vor avea un bilanț pozitiv la final de an. Un apartament nou, poate o casă mai modestă, o mașină nouă, un post mai bun pentru un aparținător. Cu certitudine, indiferent pentru cine va cânta imnul sau pe cine va saluta garda de onoare.
”Când minciuna are întâietate în fața adevărului, viața este amară și plină de necazuri.” (Proverb românesc)
Somogyi Attila
