Cândva forma dominantă de conducere statală în lume, astăzi monarhia mai există în doar 44 de țări, in cele trei forme ale sale de manifestare: constituțională, absolută și electivă iar monarhia britanică, este de departe cea mai prestigioasă.
Moartea lui Elizabeth Alexandra Mary, regină a cincisprezece state suverane cunoscute sub numele de Commonwealth, reprezintă un posibil punct de cotitură în viitorul monarhiei ca formă statală. Respectată, iubită, uneori dezavuată și contestată, Elisabetha a II a a Regatului Unit al Martii Britanii și Irlandei de Nord a fost una din cele mai remarcabile personalități a secolelor XX și XXI. Trecerea ei în neființă ridică multiple întrebări despre continuitatea în timp a dinastiei, care conform dorinței sale exprimate, va purta numele de Mountbatten-Windsor, tronul trecând la moștenitorul legal, fostul prinț de Wales, care va domni sub numele de Charles al III lea.
Întorcându-ne în istorie să ne amintim de anul 1910, atunci când în luna mai au avut loc funeraliile regelui Edward al VII-lea al Marii Britanii, moment despre care Winston Churchill avea să spună mai târziu că a reprezentat „lumea veche la apusul său”, un eveniment la care au participat toți regii și împărații europeni, de la autocraticul țar al Rusiei până la regii constituționali și principii micilor ducate. În acel moment, parada regalității evoca stabilitatea, puterea și poziția incontestabilă a monarhilor prezenți, fapt contrazis la foarte scurt timp, de evenimentele ce au succedat primul război și mai apoi celui de al doilea război mondial, a căror consecință a fost dispariția majorității monarhiilor, inclusiv în Romania.
Mă întreb, prea des în ultima perioadă, care ar fi fost destinul țării noastre dacă Mihai I, regele alungat în 1947 de comuniști, ar fi revenit în țară în decembrie 1989 pentru a-și revendica tronul. Dacă în loc de niște președinți insignifianți și o societate mediocră dominată de mentalități balcano-fanariote și corupție, am fi avut azi o societate bazată pe meritocrație și competență, condusă de marile valori intelectuale ale diasporei, revenite în țară la chemarea monarhului.
În România anilor 1990, cu toate că existau lideri precum Corneliu Coposu și Radu Câmpeanu buni cunoscători și adepți ai monarhiei, nu s-a pus nici un moment organizarea unui referendum popular având ca temă abolirea republicii și revenirea la forma de regat. Linia a doua a partidului comunist, clică care uzurpase puterea după revolta populară din decembrie 1989, nu avea nici un interes să renunțe la privilegii devenind lustruitori de cizme sau chelneri, în slujba aristocrației restaurate. Slogane gen ”nu ne vindem țara” , ”ce ai facut în ultimii 20 de ani ?” sau ”ai mancat sau nu salam cu soia?” au fost mottouri/expresii ale subculturii și oportunismului unui popor indobitocit de comunism, un marasm în care ne-am scufundat devenind o țară cu busola defectă, cârma blocată, motoarele subturate și comandanți făcuți la apelul de seară.
Câtă diferență între prestanța, eleganța, modestia, discreția și înteligența reginei Elisabetha a II a, în raport cu peisajul românesc contemporan dominat de regii autostrăzilor, țiganilor, manelelor, interlopilor și baronii locali ai politicii. Cu toate greutățile, ezitările și încercările celor 70 de ani de domnie, poporul britanic și cele membre ale Commonwealth-ului și-au iubit, respectat și onorat regina, în timp ce noi ne pomenim președinții și premierii, în public și pe social media, prin injurături neaoș românești cu trimiteri la anumite organe rușinoase, părinți și alte neamuri.
Se încheie o epocă din istoria Europei și a lumii, în plină criză economică, energetică și socială, cu un război în derulare și al cărui sfârșit pare tot mai îndepărtat. Oare suntem capabili să tragem niște învățăminte de la poporul Marii Britanii, națiuni unite și solidare, azi, în durerea pricinuită de moartea monarhului? Mă tem că nimic nu se va schimba iar conducătorii noștri, căci România nu are lideri, vor continua și accentua în mediocritatea lor, deriva în care se află o națiune care merita un altfel de prezent și viitor.
Fără Maiestatea Sa Regina Elisabetha a II a lumea a devenit mai săracă în demnitate și moralitate!
”Odată cu fiecare monarhie doborâtă, cerul devine mai puţin strălucitor fiindcă pierde o stea. O republică este urâţenie pusă în libertate.” (Anatole France)
