Nu le ajută....și de sfintele Paști fac politică! - Ziarul de Maramures

Nu le ajută….și de sfintele Paști fac politică!

”Aroganța este o manifestare umană prin care este pusă în lumină prostia celui în cauză”

Nu scriu editoriale de sărbătorile pascale. Nu pot și nu vreau să fiu critic sau cinic, în momentele când toți ar trebui să fim buni. Cei care cred pentru că e creștinește și binecuvântat iar ceilalți pentru că trebuie respectate convingerile aproapelui tău. Nu neaparat în sens biblic.

Nu scriu nici despre religie, cler sau credincioșii practicanți. Nu este corect să încerc să influențez sau să șterg din mentalul cuiva, valorile asumate sau induse speciei umane, în două mii de ani. O fac politicienii, care se dau de ceasul morții să se afișeze de sărbători, cu cățel și purcel, nevastă, prunci sau țiitoare, cât mai aproape de ierarhi. De parcă prezența acestora i-ar umple de har sau acolo fiind, ar dobândi iertarea păcatelor. Spuse și nespuse, voite sau nevoite, cunoscute sau mai ales…necunoscute.

Sunt supărat, mai ales de Paști, pe cei care nu-mi respectă intimitatea și dreptul la viață privată. La cei care prost sfătuiți în ogomania lor, cu complicitatea negustorilor cibernetici care cumpără și vând baze de date, și-au permis să mă sune la telefon pentru a debita prin niște mesaje înregistrate, cu dicție și conținut mediocru. În care pretind că ei dețin adevărul și doar partidul lor merită să conducă orașul, județul și țara. Nu poți înjura pe cineva necunoscut, plătit să lanseze apelurile telefonice în duminica și lunea de paști. Cu mesaje în care să-mi spună că George Simion este singura șansă de mântuire pentru români, că Diana Șoșoacă va face ordine într-o lumea obeză și netrebnică sau că Mircea Dolha este…

Peste oraș se lasă o duhoare pestilențială, mirosind a vomă și dejecție umană. Oameni compromiși, incompetenți sau cu valoare discutabilă s-au înfipt în spațiul public, confiscându-mi atenția cu afișe, postere sau alte mijloace de propagandă exorbitante. Au cumpărat spații în publicitatea audio-video, au confiscat internetul, afișându-se inclusiv pe panourile din intersecții, lângă mărci de tampoane, laxative și destinații exotice. În cutiile poștale au început să apară pliante și alte documente colorate în care țărănistul de luni, ”hauristul” de marți, aspirantul liberal de miercuri și pesedistul de joi, își afișează impostura și oportunismul endemic. Sute de mii de lei sunt aruncați, cu și fără chitanță, spre specialiștii în manipulare capabili să convingă candidații mediocrii că ei și doar ei dețin tainele succesului cert.

Fără să vreau, dimineață mă cert cu antrepenorul sectar, care la intrarea în oraș a plantat trei panouri pe 150 de metri, amintindu-i că îl disprețuiesc pentru tupeul său de a concedia pe muncitorul care voia să moară ortodox. Coborând panta mă uit în ochii albaștrii ai Arhanghelului și îl întreb, a câta oară, dacă și-a plătit datoriile de acum cinci ani pentru ca mai apoi, atenția să-mi fie acaparată de mesajul nefericit al brătienilor, lângă care s-a înfipt și vătaful-toboșar local, vuvuzeaua șefului de galerie cu simpatii legionare.

Și asta se întâmplă în fiecare zi, la dus și întors, într-o navetă enervant de aglomerată, pe un drum de căruțe modernizat cu o curea de asfalt. Pentru care sunt vinovați tot ei, cei care în ultimele decenii au fost la primărie, la județeană, chiar și la prefectură, trecând dintr-un partid în altul cu nonșalanța și responsabilitatea unor hiene sifilitice și flămânde. Și care vor să fie și cu brânza în sac și cu sufletul în rai, după ce ani mulți au făcut doar umbră pământului, debitând doar promisiuni și minciuni delirant, poporului pe care-l disprețuiesc asemenea boierilor și nemeșilor de pe vremuri.

„Subcultura tupeului este frecvent întâlnită, în timp ce modestia este, dimpotrivă, o rara avis.”

Somogyi Attila

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!