PNL PSD AUR PSD
Oportunistul - Dicționar explicativ al politicianului român - Ziarul de Maramures

Oportunistul – Dicționar explicativ al politicianului român

”Ce bine rimează PSD-ist cu ateist, oportunist…diversionist, egoist, extremist, fitilist, materialist, populist, pucist, recidivist, stângist, şantajist, tupeist!” (George Budoi)

Oportunism politic: Atitudine lipsită de principialitate a unui politician care pentru a-și satisface interesele personale, adoptă și aplică conjunctural principii și păreri potrivite momentului, incluzând și migrarea de la un partid la altul, pentru păstrarea sau obținerea unei funcții, poziții sociale saua unor avantaje materiale.

PNL

Doar jumătate dintre români au fost la votul pentru alegerile locale. E vorba oare de un protest în masă? Poate dispreț sau ignorarea unui drept constituțional fundamental ori poate oamenii s-au săturat de aceleași fețe, cu aceleași promisiuni niciodată împlinite? Dar oare cum să depășim marasmul existențial și deriva în care trăim, ori cum să putem elimina din viața publică indivizii cu IQ format din două cifre dacă nu mergem la vot?

PSD

Oportunismul a devenit o caracteristică dominantă în viața publică. O golănie legalizată de coalițiile sau alianțele la putere. Un exemplu de prostituție publică, dezonorantă și revoltătoare. Primarii se sacrifică pentru comunitățile lor trecând de la un partid la altul, parlamentarii abjură uitând cui datorează locul eligibil, șefii de la ”deconcentrate” se mută de la o instituție la alta, în funcție de partidul la putere, în timp ce prefecții au devenit niște simplii eunuci, fără vlagă și putere reală.

Partidele de astăzi sunt o glumă. Nu au doctrine certe, ideologii clare, programe realiste și nici cadre de valoare. Astăzi, românii sunt conduși de indivizi dubioși cu un bacalaureat mediocru și de multe ori aranjat, cu licențe fanteziste la universități cu plată și zero vocație ca persoană publică. Suntem captivi ai unui sistem fără valori, în care orice analfabet funcțional poate absolvi o facultate de stat sau privată. Fie că e din București, Cluj, Arad, Oradea, Suceava sau Baia Mare. Uitați-vă la actualii noștri lideri și aveți argumentele necesare.

Un militar cu o carieră pompoasă propulsată politic și mai multe decorații ca un veteran debarcat în Normandia, un vânzător de covrigi cu diplomă falsă de revoluționar, un papagal taliban cu aliură de pigmeu castrat, un bătăuș fost șef de galerie și o avocată cu licență la celebra fabrică de diplome româno-americană. Niște gunoaie care au ca subordonați politici, în filiale, indivizi formați pe același calapod cu specific național, al descurcărelii și foamei de bani.

Marea lor majoritate fac parte din special politică a oportunistului. Categorie formată în noua democrație de tip canibal românească. Iar cei mai mulți au fost ”orientați” în viață de părinți și anturaj. ”Băi Georgică, Marcele, fă Lenuțo…nu ai minte nici cât Niculae a lui Moromete, mâinile îți sunt ca de lemn, areți ca un babuin avortat și te porți ca un bivol într-o groapă cu mocirlă. Singura ta șansă să nu mori de foame e să te bagi în politică. Acolo nu-ți trebuie CV nici măcar la Parlament, nu te întreabă de studii și nici când și cum ți-ai luat bacalaureatul dacă nu faci praf.

Ca să ajungi președinte la o județeană sau primar nu trebuie să ai școală, biografie profesională sau demnitate. Important e să te urci în șa, după care să ții bine de hățuri, mințind, înșelând, furând” Uitați-vă împrejur și o să-mi dați dreptate, unii i-ați votat și acum, motivând că sunt răul cel mai mic. Îi vedeți în fiecare zi, îi auziți lădându-se, citiți postările lor ditirambice pe social media, în timp ce voi vă gândiți de unde o să scoateți banii pentru rata la bancă, RCA, rovignetă, inspecția tehnică a mașinii, abonamentul de parcare sau consultația la un medic într-o clinică privată…

Până când clasa noastră politică nu se va schimba, și va dura cel puțin încă o generație, în ochii Occidentului vom fi cu ceva mai sus decât imigranții din Vietnam, Sri Lanca sau Irak, cei care lucrează, la noi, în spălătoriile auto, firmele de curățenie sau agricultură. Mă întreb cum poți să pui ștampila pe cei care au ratat intrarea in Spațiul Schengen sau trecerea la moneda Euro, procupați doar să se gudure pe la ușile NATO? Sau pe cei care au fost complici direcți sau tăcuți ai faptelor de corupție făcute de șefii lor condamnați și închiși, ori incapabili să finalizeze o groapă de gunoi într-un mandat?

Politicianul oportunist nu este un individ demn de respect sau aprecierea publică. Mai ales dacă provine din lumea sindicală, presă sau din zona ONG-urilor. Este doar un om fără onoare, caracter și credibilitate, ajuns în mod repetat în funcții de demnitate publică, din două motive certe: dictatura mediocrității celor care votează și neimplicare vinovată, a celor care se consideră deasupra problematicii vieții publice, politice și administrative.

E trist, e adevărat, e realitatea pe care o trăim și acceptăm.

”Pentru politicienii români, a le spune că sunt oportunişti este o laudă și nu o insultă, o recunoaştere a unei calităţi, nu evidenţierea unui defect.” (George Budoi)

Somogyi Attila

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!