Suntem o țară săracă. Disperat de săracă și incapabilă să asigure bunăstarea cetățenilor. O realitate axiomatică care ne împinge să devenim datornici marilor puteri financiare, dispuse să ne împrumute doar pe termen scurt și cu dobânzi mari, umilitor de mari.
Mai avem o șansă, să cârpim sacul accesând fondurile europene din Planul Național de Redresare și Reziliență. Doar că există câteva condiții care nu sunt negociabile, Comisia Europeană anunțând deja Guvernul că nu este dispusă la nici un compromis iar una dintre ele se referă la reforma pensiilor speciale. România săracă poate pierde în prima fază 3 miliarde de euro. Dar nu și oligarhii sau privilegiații vremurilor.
Un principiu de justiție socială prevede în lumea civilizată, necesitatea existenței unui raport între salariul minim și cel maxim al sectorului plătit din bani publici. La noi sunt mii de persoane care au venituri provenite de la buget, salarii, pensii, indemnizații, sporuri care cumulate sunt mai mari ca și venitul președintele Republicii, aflat în vârful bazei de referință. Cum este posibil și de este tolerată această stare de INJUSTIȚIE SOCIALĂ?
Spațiul public vuiește din nou. După profesori, polițiști și angajații din sănătate amenință cu intrarea într-o formă de noncombat/grevă și magistrații, dacă ”cineva” se atinge de pensiile lor de serviciu. Așa se numesc legal iar judecătorilor și procurorilor nu le place termenul de pensie specială. Cert este că se fac și se desfac scenarii iar analiștii politici și tonomatele media se întreabă ce se va întâmpla dacă magistrații refuză să mai lucreze? Politicienii se screm, încearcă să nu supere pe procurorii care țin dosarele lor, ale finilor și afinilor în fișete secrete, cu atât mai puțin pe judecătorii a căror robe majestuoase nu pot fi deranjate, cu vulgarități de genul reducerii veniturilor după pensionare.
Manipulatorii de serviciu aruncă în media si social media texte prefabricate, în care anunță ritos că pensiile de serviciu/speciale ale magistraților nu pot fi atinse, pe motive de constituționalitate. Dar mint, căci există precedent în chiar jurisprudența CCR (e drept atunci judecătorii constituționali încă nu erau ”speciali”). Referire fac la o decizie a Curții din anul 2010, a cărui esență stabilea că: Dreptul la pensie este unul garantat de Constituție, nu și cuantumul pensiei iar partea necontributivă din pensie, nu face parte din categoria drepturilor constituționale.” QED!!!
Dar cine sunt magistrații care amenință? Cei foarte puțini rămași din ”gunoaiele” sistemul comunist și care au supraviețuit belstemelor românilor, pedepsei lui Dzeu sau selecției naturale? Poate urmașii și urmașii urmașilor acestora, indoctrinați din generație în generație că ei sunt niște români superiori, aflați deasupra legii și a justiției sociale. De aceea parte din ei, nu toți din fericire, au dosurile foarte sensibile datorită agresiunii infractorilor cu gulere albe și albastre (politicieni și afaceriști) care au scăpat din balanța zeiței oarbe, cu eforturi financiare imense și ședințe îndelungi de lins dosurile cărnoase.
În România, cele mai mari pensii „speciale”, de serviciu, sunt cele ale unor magistrați care s-au pensionat înainte de intrarea în vigoare a legii care stabilește că nicio indemnizație nu poate fi mai mare decât salariul în plată, unii dintre ei fiind foști membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Doar câteva exemple pentru credibilitate:
• procurorului militar Codruț Olaru care nu a mai așteptat o săptămână să-și finalizeze mandatul de șase ani în CSM, ci s-a pensionat începând cu data de 31 decembrie 2022, deși avea un salariu de 27.500 de lei pe lună la CSM. Și ca să vedeți și culmea onorabilității generalului magistrat, acesta deși avea un apartament în București și-a declarat domiciliul în Săucești, județul Bacău, încasând în fiecare an de mandat suma 157.000 de lei diurnă și detașare la CSM,
• judecătoarele Gabriela Baltag și Nicoleta Margareta Tînț care au ieșit la pensie tot înainte de finalizarea mandatului, cu o pensie de aproximativ 32.000 de lei/lună.
• Judecătorul Daniel Morar, fost procuror șef DNA și-a încheiat mandatul de judecător la CCR , binemeritând o pensie de 27.000 de lei net/lună, plus aproximativ 10 mii de euro lunar ca avocat/senior și partener la Casa de avocatura Albu-Morar,
• Judecator CCR Valer Dorneanu, cu o pensie de 37.800 de lei net pe lună.
Și mai este de menționat că în foamea lor după bani publici, magistrații de la vârful sistemului judiciar sunt beneficiarii unor locuințe de lux închiriate în capitală, pe viață, plătite din bani publici cu sume de 300-450 lei pe lună. Așa arată sistemul în care unii sunt mai egali decât alții în fața legii, politicienii îi protejează pe magistrați iar restul p(op)ulimii, de la medic la gunoier, nu sunt speciali și nici nu au pensii de serviciu.
Profund neimpresionat de comunicatul judecătorilor Curții de Apel Cluj care cere, de fapt somează Parlamentul, să nu taie pensiile speciale ale magistraților, aș vrea să o întreb pe onorabila președintă a instanței, judecătorul Dana Gîrbovan, ce înseamnă conceptul de ”proces elastic” și cât durează, termen semi-juridic invocat de un distins coleg jurnalist.
”Independența magistratului este unul din puținele lucruri…care nu poate fi obținut cu bani.” (Mihaela Mazilu)
Somogyi Attila