”A-nceput întâi să cadă, câte-un MIG…apoi a stat”. Așa glumea un pilot despre dotarea aviației militare, parafrazând o poezie a poetului țăran. A fost pilot pe MiG-uri timp de aproape 20 de ani, timp in care s-a ejectat de două ori, scăpând cu viața dar cu coloane vertebrală afectată iremediabil: ”Am ajuns să-mi fie frică să urc in cockpit (cabina de pilotaj) și să blestem ziua în care am ales cariera de pilot pe avioane de vânătoare”.
A ajuns la pensie, complet alb pe cap la mai puțin de 50 de ani, cu nervii la pământ și suferind de stres cronic. A plecat în neființă, prin propria voință, incapabil să-și revină după 20 de ani de mizerie și nepăsare. Acesta este realitatea trăită de piloții militari, deveniți victime ale unui sistem ticălos și corupt, care a aruncat în derizoriu armata României.
In perioada 1960-1989, Armata româna a importat aproximativ 400 de avioane MiG 21 din care 111 au fost ”modernizate” pentru a corespunde standardelor NATO. O statistică publică menționează că după 1994 s-au prăbușit pe vreme de pace, 22 de aparate Mig 21, ultimul recent în Dobrogea, 11 piloți pierzându-și viața. Iar cauzele au fost mereu mușamalizate de Ministerul Apărării Naționale și comandanți obedienți cu grade de general.
Dar piloții vorbesc iar tehnicienii de la sol știu că aparatele au căzut din cauze certe precum starea tehnică necorespunzătoare, eroare umană provocată de lipsa pregătirii necesare, a carburantului lipsă și a numărului redus al orelor de zbor. La care se mai adaugă incompetența și inconștiența comandanților militari care ordonă misiuni de zbor pe vreme nefavorabilă, din obediență și cu gandul la creșterea numărului de stele de pe epoleți. Asistăm de fapt la un ”genocid” asupra unei elite a armatei române, obligată să performeze cu aeronave second hand, MiG-uri și F 16 scoase din uz de armate cu lideri responsabili.
România are o doctrină militară arhaică, comandanți cu CV-uri umflate cu studii la cursuri de o săptămână, făcute la shoping în orașele din apropierea bazelor NATO, prea mulți politicieni fără pregătire sau competență, cei mai mulți fără stagiul militar satisfăcut, vizitatori festiviști ai cazarmelor și ceremonialelor militare cu fum de tămâie. Astfel este posibilă și perpetuată o culpă comună și neasumată de toți cei care, prin votul lor, au legalizat atentatul împotriva înzestrării armatei române, cheltuind banii țării pe rebuturi și gunoaie, practică obedientă impusă de politica aliaților militari.
Impunerea civililor ca miniștri ai apărării, o cutumă importată, nu face decât să amplifice lipsa de competență și viziune, precum actualul sociolog bâlbâit cu carnet de partid și aere de mare doctrinar social-democrat. Ca să nu mai vorbim că într-o țară normală, comandanții militari nu sunt, nu au voie să fie obezi iar cariera lor este susținută de performanțe reale în acțiuni militare, nu de căratul genții generalului Tommy R. Franks .
Când vom avea și în România „Zborul de un dolar”, acea experință unică americană în care instructorul îi arată viitorului pilot tot ce poate să facă avionul, testându-i limitele fizice și psihice, pentru ca după aterizare acesta să-i dea în mod simbolic instructorului, un dolar, vom avea dimensiunea exacta a identificării unei vocații. Oare de ce piloții militari români sunt atestați și declarați apți gata pentru a zbura pe avioane de luptă după cel mult 100 de ore pe avionul școală, adică mult mai puțin decât jumătate din orele de zbor ale unui pilot NATO? Cum este posibil ca în timpul celor patru ani de pregătire specială, să existe cazuri în care unii piloți zboară doar 2,5 ore pe MiG, intr-un an?
Tragedia unei elite sugrumă România și Doamne ferește ca acești temerari să trebuiască să lupte într-un război real, căci nu vor face față iar la întâlnirile foștilor piloți de MiG vor fi tot mai puțini și cu lacrimi în ochi, pentru colegii lor sacrificați de dragul unor iluzii.
Când aviaţia noastră militară este la sol, siguranţa naţională e maximă (Valeriu Butulescu)
