Australia: Sute de persoane s-au îmbolnăvit după ce au consumat spanac contaminat - Ziarul de Maramures

Australia: Sute de persoane s-au îmbolnăvit după ce au consumat spanac contaminat

Autorităţile sanitare din Australia au cerut populaţiei să nu consume produse care conţin spanac baby după ce peste 200 de persoane s-au îmbolnăvit, relatează dpa și Agerpres.

O serie de produse pe bază de spanac baby au fost retrase din supermarketurile din toată ţara după ce Food Standards Australia New Zealand a avertizat că este posibil să fi fost contaminate cu material vegetal nesigur.

Simptomele consumului de astfel de produse contaminate includ delir sau confuzie, halucinaţii, pupile dilatate, bătăi rapide ale inimii, faţă înroşită, vedere înceţoşată şi gură şi piele uscate, a precizat autoritatea sanitară.

În statul New South Wales, care găzduieşte cel mai mare oraş Sydney, 164 de persoane au raportat simptome după ce au consumat baby spanac şi cel puţin 42 dintre aceste persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, au declarat luni autorităţile sanitare.

Cel puţin 20 de persoane s-au prezentat la secţiile de urgenţă ale spitatelor din statul Victoria, însă au existat şi cel puţin 10 cazuri posibile în Queensland. Departamentul de Sănătate al Teritoriului capitalei australiene (ACT) a declarat că investighează „mai multe” cazuri posibile de otrăvire.

Organismul din sectorul legumelor AUSVEG a declarat că retragerea produsului se limitează la spanac baby provenit de la o singură fermă din statul Victoria.

Directorul executiv al AUSVEG, Michael Coote, a declarat că le-a cerut locuitorilor să arunce produsele retrase de la vânzare şi să solicite asistenţă medicală dacă este necesar.

„Având în vedere că produsele afectate provin de la o singură fermă şi toate produsele afectate sunt scoase de pe rafturi, consumatorii australieni pot avea încredere în alte produse pe bază de spanac şi frunze de salată care sunt în prezent disponibile pentru vânzare şi care nu sunt afectate de alerta sanitară”, a mai spus el.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!