În Croația noile restricții vor fi în vigoare până la data de 15 aprilie - Ziarul de Maramures

În Croația noile restricții vor fi în vigoare până la data de 15 aprilie

Echipa naţională croată de gestionare a crizei provocate de pandemia de coronavirus a anunţat noi restricţii epidemiologice care urmează să fie în vigoare până la 15 aprilie, între care interzicerea antrenamentelor în interior, restricţii privind activitatea sălilor de joacă pentru copii şi o interzicere temporară şi restricţionarea călătoriilor transfrontaliere, relatează Hina, preluat de Agerpres.

Interzicerea antrenamentelor în interior nu se aplică competiţiilor şi sportivilor de performanţă.

Autorităţile croate de frontieră vor accepta teste rapide antigen precum şi certificate cu vaccinurile ruseşti şi chineze şi certificatele care dovedesc recuperarea în urma bolii COVID-19 şi acestea vor fi considerate valabile timp de 180 de zile, a declarat şeful echipei.

Trecerea frontierei a fost reglementată datorită vizitelor turistice, cu excepţia nomazilor digitali şi a copiilor. Având în vedere restricţiile din ţările vecine, nu ne aşteptăm la un număr mare de sosiri, a menţionat sursa citată, precizând că restricţii mai stricte au fost introduse în urma unei propuneri în acest sens a echipelor locale de răspuns la COVID-19.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!