Pompierii francezi se luptă să țină sub control un incendiu de vegetație lângă Saint-Tropez - Ziarul de Maramures

Pompierii francezi se luptă să țină sub control un incendiu de vegetație lângă Saint-Tropez

Pompierii francezi s-au luptat în cursul nopţii de marţi spre miercuri să ţină sub control un incendiu de vegetaţie izbucnit pe dealurile din spatele oraşului de coastă Saint-Tropez, a declarat un oficial al autorităţilor din regiunea franceză Var, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Potrivit oficialului, incendiul declanşat luni nu se afla încă sub control în primele ore ale zilei de miercuri.

Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a mulţumit marţi pompierilor pentru eforturile lor în lupta împotriva flăcărilor.

Valurile de căldură extremă care au lovit o mare parte din regiunea mediteraneană în ultimele săptămâni au condus la incendii de vegetaţie în Spania, Grecia şi Turcia, ridicând întrebări în legătură cu efectele încălzirii globale şi a gradului de pregătire a ţărilor în faţa unor astfel de situaţii devastatoare.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!