Judecătoria Târgu Lăpuş a sărbătorit, în data de 29.01.2024, finalizarea lucrării de modernizare şi reabilitare termică la care a fost supusă în cursul anului 2023.
Lucrarea, elaborată în stadiu de proiect în anul 2022 şi contractată în cursul lunii mai a anului 2023 a costat 1.680.929,95 de lei, fără TVA, şi a fost executată cu celeritate, fiind finalizată cu trei luni înainte de termenul prevăzut în proiect.
Proiectul a vizat, între altele, înlocuirea tâmplăriei, pardoselilor şi obiectelor sanitare, refacerea finisajelor interioare, reparaţii locale, refacerea zonei de acces principal, montarea unei rampe pentru persoanele cu dizabilităţi, montarea unei balustrade din metal, realizarea unui termosistem eficient energetic la exterior, lucrări de termoizolare, revizia unor elemente de lemn ale șarpantei, refacerea tencuielilor exterioare, înlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale, realizarea unor lucrări de reparaţii la împrejmuirea existentă a proprietății, refacerea trotuarului perimetral, a aleilor pietonale și a celor carosabile, dezafectarea instalațiilor electrice și refacerea integrală a acestora, redimensionarea sistemului de iluminat conform activităților desfășurate în fiecare zonă, regândirea sistemului de stingere a incendiilor pentru întreaga instanță și adaptarea acestuia la cerințele actuale impuse de legislație, lucrări vizând instalaţia de alimentare cu apă etc.
La eveniment au participat preşedinţii Tribunalului Maramureş şi ai judecătoriilor arondate, respectiv Mihai Paşca, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, şi Claudiu Teodorescu, secretar general, dna. Jud. Carmen Pop, vicepreşedintele Curţii de Apel Cluj, şi alţi distinşi colaboratori ai instanţei.
Informatii furnizate de Tribunalul Maramures.