Două premiere la Teatrul Municipal Baia Mare, ”Emilia în timp de pace și război” și ”Dincolo de timp și generații”. Spectacolele se vor juca la finalul lunii aprilie - Ziarul de Maramures

Două premiere la Teatrul Municipal Baia Mare, ”Emilia în timp de pace și război” și ”Dincolo de timp și generații”. Spectacolele se vor juca la finalul lunii aprilie

Secțiile DRAMĂ și REVISTĂ din cadrul Teatrului Municipal Baia Mare au pregătit două spectacole în premieră pentru finalul lunii aprilie. Este vorba despre ”Emilia în timp de pace și război” și ”Dincolo de timp și generații”.

Sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 19.00, va avea loc premiera spectacolului EMILIA ÎN TIMP DE PACE ȘI RĂZBOI de Aldo Nicolaj, traducerea Marian Stan, regia artistică Radu Dinulescu.

Spectacolul ”Emilia în timp de pace și război” este povestea a cinci femei, cinci personaje a căror putere de a înfrunta provocările vieții vine tocmai din inepuizabila lor sensibilitate, empatie, sete de iubire, cruzime tandră și umor.

Interpretează (în ordinea intrării în scenă): Diana Podăreanu, Sanda Savolszky, Claudia Păunescu, Wanda Farkaș, Adriana Covaci
Scenografia: Mihai Vălu
Regia tehnică: Dan Prodan
Lumini: Sandu Șimonca
Video: Teo Molnar
Sufleur: Eugen Petrușca

Spectacolul durează 90 de minute și se joacă cu publicul pe scenă. Următoarea reprezentație a fost programată pentru duminică, 18 aprilie, la ora 19.00.

Aldo Nicolaj (1920 -2004) a fost unul dintre cei mai importanți dramaturgi italieni, unul dintre intelectualii preocupați de existența și viitorul oamenilor care au trait în jurul lui.

Secția REVISTĂ a Teatrului Municipal Baia Mare vă propune în spectacolul DINCOLO DE TIMP ȘI GENERAȚII (Dueluri amicale în duete muzicale) o serie de dialoguri muzicale și coregrafice, care aduc împreună artiști cu vârste și stiluri diferite, într-un remember al marilor momente și curente din muzica ultimelor decenii.

Premiera va avea loc joi, 22 aprilie, de la ora 19.00.

Îi vom revedea, de această data pe scena teatrului, cu publicul în sală, pe: Dan Cordea, Dorin Griguța, Sonia Codorean, Răzvan Pașca, Petru Damșa, Vasile Pop, Rodica Dunca, Mădălina Pop și o mulțime de invitați surpriză.

Conducerea muzicală îi aparține lui Călin Ionce.
Scenografia: Mihai Vălu
Video: Teo Molnar
Sonorizare: Dan Prodan
Filmare: Liviu Popovici
Lumini: Sandu Șimonca, Felix Mare, Marin Codrea
Coordonator tehnic: Augustin Danciu

_____________________________
Preț bilet premieră: 25 lei
Accesul la spectacole se face cu rezervare telefonică.
Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Program casierie
Marți – Sâmbătă 12.00 -13.00 / 18.00 -19.00
Duminică 18.00 – 19.00

Programul rezervărilor telefonice
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00

Publicul este rugat să poarte mască, să respecte măsurile de siguranță și distanțare socială, să folosească soluțiile de dezinfectare pe care teatrul le pune la dispoziție.

Foto: Aldo Nicolaj /sursa foto FB Aldo Nicolaj

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!