Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor că 31 martie este ultima zi în care pot depune documentele justificative aferente următoarelor intervenții de Sprijin Cuplat în sectorul vegetal:
• Sprijin cuplat pentru venit – soia (PD-09);
• Sprijin cuplat pentru venit – lucernă (PD-10);
• Sprijin cuplat pentru venit – leguminoase boabe pentru industrializare – mazăre de grădină, fasole boabe și fasole păstăi (PD-11);
• Sprijin cuplat pentru venit – cânepă (PD-12);
• Sprijin cuplat pentru venit – orez (PD-13);
• Sprijin cuplat pentru venit – sămânţă de cartof (PD-14);
• Sprijin cuplat pentru venit – hamei (PD-15);
• Sprijin cuplat pentru venit – sfeclă de zahăr (PD-16);
• Sprijin cuplat pentru venit – legume cultivate în câmp destinate industrializării – tomate, castraveți, ardei, vinete (PD-17);
• Sprijin cuplat pentru venit – legume cultivate în sere și solarii – tomate, castraveți, ardei, vinete (PD-18);
• Sprijin cuplat pentru venit – fructe – prune, mere, cireșe, vișine, caise și piersici (PD-19);
• Sprijin cuplat pentru venit – producere sămânță plante furajere (PD-20);
• Sprijin cuplat pentru venit – porumb pentru siloz (PD -26).
Documentele doveditoare specifice intervențiilor de sprijin cuplat pentru venit în sectorul vegetal se regăsesc la descrierea fiecărei forme de sprijin cuplat pentru venit și pot fi consultate accesând site-ul APIA: www.apia.org.ro.
Documentele sunt prezentate de fermier în original, iar copiile documentelor care prezintã înscrisă sintagma ”Conform cu originalul”, se păstrează la dosarul cererii.
Atenție! După termenul legal de depunere a documentelor specifice, acestea nu mai sunt luate în considerare pentru plata schemei respective.
Plăţile directe cuplate pentru venit în sectorul vegetal sunt prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat.
Foto-arhiva