Începând cu data de 1 august, Ministerul Dezvoltării deschide cea de-a doua sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, iar beneficiarii pot încărca documentele necesare pentru accesarea fondurilor puse la dispoziție în platforma digitală investitii.mdlpa.ro
Platforma va fi disponibilă beneficiarilor fără a avea un termen limită pentru depunere. Depunerea cererilor de finanțare nu înseamnă angajarea sumelor, acestea se vor aloca după semnarea contractelor de finanțare. Criteriile de alocare a fondurilor vor fi aprobate prin ordin emis de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
“Dezvoltarea unei țări nu se poate face doar reacționând la situații de criză sau stimuli sporadici, investind doar atunci când ceva ne surprinde sau ne sperie. În condițiile în care în ultimii 30 de ani s-au consolidat din bani publici doar 26 de clădiri, dintre care 19 în Capitală, era clar nevoie de o schimbare de paradigmă în abordarea situației clădirilor cu risc seismic.
Această schimbare s-a produs, avem o viziune, avem bani, avem legislație, încurajez toți edilii și responsabilii din administrația locală și centrală să aplice pentru finanțare, pentru că avem școli, spitale, clădiri publice, blocuri de locuințe inventariate care așteaptă de ani de zile să intre în procesul de consolidare și reabilitare antiseismică.
Siguranța oamenilor care trăiesc, lucrează sau trec zilnic pe lângă aceste clădiri este primordială, iar Ministerul Dezvoltării este pregătit să susțină efortul de consolidare, efectele pozitive nefiind strict estetice sau structurale, ci și economice și sociale pe termen lung”, a declarat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Bugetul alocat este de 500 milioane de lei credite de angajament și au fost solicitate încă 3 miliarde de lei la rectificarea bugetară pentru semnarea contractelor de finanțare.
În cazul în care fondurile de la bugetul de stat sunt insuficiente pentru încheierea contractelor de finanțare, autoritățile publice locale pot decide finanțarea investițiilor din bugetele locale sau alte surse legal constituite.
Ministerul Dezvoltării derulează Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat începând cu anul 2023, iar finanțarea este de 100%. În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis primul apel de proiecte pentru Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanțare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri. Până în prezent au fost semnate 4 contracte de finanțare în valoare de 60 de milioane de lei. Programul este unul multianual, de interes și utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022, și, în cadrul programului, vor fi incluse atât clădirile de locuințe multietajate, cât și clădirile publice, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII.