Oferta
Deputatul AUR Maramures, Daniel Ciornei, a participat la reuniunea ECR care s-a desfășurat în Italia - Ziarul de Maramures

Deputatul AUR Maramures, Daniel Ciornei, a participat la reuniunea ECR care s-a desfășurat în Italia

Weekendul trecut, deputatul AUR Maramures a participat la reuniunea ECR care s-a desfășurat în Italia. Una dintre principalele teme de dezbatere a fost migrația ilegală și impactul acesteia asupra securității Europei.

Summitul s-a desfășurat la Catania și Palermo sub deviza „Un Mediterraneo più sicuro per un’Europa più forte”. Acesta a reunit lideri politici internaționali și oficiali de rang înalt ai Guvernului italian pentru a discuta despre viitorul economic, securitatea și rolul strategic al bazinului mediteranean.

După eveniment, deputatul Daniel Ciornei a precizat: Cred că Europa are nevoie de frontiere sigure, de respect pentru identitatea națională și de politici care pun pe primul loc cetățenii fiecărui stat, nu birocrația de la Bruxelles. Sunt alături de colegul meu, Dan Tanasă, supus unor presiuni pentru declarațiile sale publice. Libertatea de exprimare este un drept fundamental și nu trebuie redusă la tăcere prin intimidare. 

Parlamentarul AUR s-a întâlnit si cu românii din zona Siciliei. Astfel, demnitarul a luat pulsul cetățenilor care muncesc în aceasta parte a Italiei si a aflat nemultumirile pe care le au, dar si problemele cu care se confruntă.

”După ziua de astăzi, petrecută la reuniunea grupului ECR, un moment important pentru mine a fost întâlnirea cu românii din această zonă a Siciliei. Știu ce înseamnă viața departe de casă. Am trăit ani buni în diaspora și știu cum este să muncești printre străini, să duci dorul familiei și să speri că, într-o zi, te vei putea întoarce acasă, într-o Românie care își respectă cetățenii.

Românii din diaspora nu și-au uitat rădăcinile. Muncesc cinstit, își cresc copiii în spirit românesc și rămân legați de țara lor, chiar și la mii de kilometri distanță. Ei merită respect, sprijin și o Românie în care să poată reveni cu încredere. Le mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi să stăm de vorbă”, a precizat Daniel Ciornei, deputat AUR Maramures.

Lasă un comentariu

Ziarul de Maramures

Trebuie să știi

error: Conținut protejat !!