Biroul Parlamentar al Senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a organizat dezbaterea publică cu tema „Noile reguli pentru construcții și prosumatori” având ca si teme Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și Legea privind extinderea drepturilor prosumatorilor – oportunități, provocări și soluții pentru administrația publică, mediul privat și cetățeni.
Dezbaterea a avut loc ieri, 6 august 2026, în Sala Europa din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare. Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice, specialiști în urbanism, arhitectură și energie, profesioniști din domeniul construcțiilor, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai organizațiilor profesionale, în vederea unei dezbateri aplicate asupra celor mai importante modificări legislative din domeniul urbanismului și al prosumatorilor.
În cadrul dezbaterii au fost abordate trei paneluri tematice, principalele provocari si oportunitati generate de noile reglementari legislative:
Panelul I – Codul urbanismului: simplificare, digitalizare și predictibilitate – dedicat modernizarii procedurilor urbanistice si impactului acestora asupra administrat iei publice, profesionistilor si investitorilor;
Panelul II – Legea privind extinderea drepturilor prosumatorilor – privind noile oportunitati si beneficii pentru cetateni, mediul privat si autoritatile publice în domeniul producerii si utilizarii energiei regenerabile;
Panelul III – Urbanism și energie – consacrat integrarii dezvoltarii teritoriale cu tranzit ia energetica si identificarii solutiilor pentru dezvoltarea durabila a comunitatilor locale.
”Am organizat alături de arhitectul Horia Brânzei, o primă dezbatere publică dedicată Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor și Legii privind extinderea drepturilor prosumatorilor. Dezbaterea s-a concentrat pe simplificarea și digitalizarea procedurilor de urbanism, dezvoltare durabilă a comunităților. S-a mai discutat despre noile drepturi ale prosumatorilor, mecanismele de compensare a energiei produse, relația cu operatorii și furnizorii, precum și modul în care dezvoltarea urbanistică și tranziția energetică trebuie să fie abordate împreună, într-o viziune coerentă”, a precizat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.
Conceptul dezbaterii a urmarit traseul concret al unei investitii, de la planificare si autorizare, pana la construire, instalarea sistemelor de producere a energiei regenerabile si valorificarea beneficiilor statutului de prosumator – punand în centrul discutiei simplificarea procedurilor, digitalizarea administratiei si tranzitia energetica.
”Mulțumesc Primăriei Municipiului Baia Mare pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment și pentru găzduirea dezbaterii. Adresez sincere mulțumiri domnului arhitect Horia Brânzei pentru parteneriatul, profesionalismul și implicarea în organizarea și desfășurarea acestei dezbateri, precum și tuturor participanților care au acceptat invitația și au contribuit, prin experiența și punctele lor de vedere, la un dialog aplicat și constructiv”, a conchis senatorul liberal Cristian niculescu Țâgârlaș.



















