Reclama ta
Senatorul Costache Chertif trage un nou semnal de alarmă. Deputat UDMR: ”România este rușinea Europei!” - Ziarul de Maramures

Senatorul Costache Chertif trage un nou semnal de alarmă. Deputat UDMR: ”România este rușinea Europei!”

Costache Chertif, senator AUR Maramures trage un nou semnal de alarmă cu privire la pozițiile pe care le au membrii comunității secuiești, chiar de la tribuna Camerei Deputaților.

Unul din deputații UDMR a tinut un discurs în care a citat din proclamația Consiliului Național Secuiesc: ”Noi în Ardeal și în Ținutul Secuiesc suntem acasă și nu vom pleca niciodată. Iar dacă vreodată cineva va trebui să plece, nu noi vom fi aceia. Cu privire la aceste probleme, se poate spune că România este rușinea Europei”. DISCURSUL, VIDEO JOS!

În contrapartidă, senatorul AUR Maramures, Costache Chertif, taxează declarația colegului său deputat UDMR.

Costache Chertif, AUR Maramures: ”A trecut puțin timp de când premierul românilor a ascultat în cadru oficial ”Imnul secuilor”, fără să aibă vreo reacție de șef de guvern, de președinte de partid și, mai ales, de român. Și iată că primele efecte au apărut chiar în plenul Camerei Deputaților, prin discursul separatist al unui deputat UDMR (nici nu merită să-i dăm numele). Acesta a avut tupeul să spună că România e rușinea Europei, dar nu are nicio rușine să ridice căruța de lei românești pe care îi primește la Parlament, unde își permite să sfideze Constituția României, adică a țarii care l-a crescut.

Mă întreb dacă acest deputat ar mai fi avut tupeul acestei declarații, dacă premierul Ilie Bolojan ar fi respectat și el Constituția României, atunci când a asistat impasibil la intonarea imnului secuiesc. În schimb, a avut reacție președintele de ședință de la Camera Deputaților, citind din Constituție paragrafele despre suveranitatea României.”

Lasă un comentariu

Ziarul de Maramures

Trebuie să știi

error: Conținut protejat !!