Senatorul Sorin Vlasin a participat ieri la audierile din Comisia Economică din Senat unde Daniel Zamfir a prezentat o listă de obiective pentru Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
”În cadrul audierilor din Comisia Economică din Senat, reunită cu celelalte comisii de specialitate, colegii noștri propuși pentru portofoliile de la Energie, Economie și Digitalizare și AI din Guvernul Niculescu au primit aviz favorabil. La Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir a prezentat o listă extrem de ambițioasă și asumată de obiective. Îl cunosc bine și sunt convins că este omul potrivit pentru a sprijini capitalul românesc și relansarea economică de care avem atâta nevoie. Dincolo de profesionalism și determinare, este un om care ține cu adevărat cu România și care va debloca economia prin măsuri concrete”, a precizat senatorul PSD Maramures, Sorin Vlasin.
Daniel Zamfir a prezentat în cadrul audierii câteva măsuri pe care le consideră esentiale: 🔹 Creditul fiscal și operaționalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare;🔹 Parteneriate public-private și mobilizarea eficientă a capitalului privat;🔹 Reducerea drastică a birocrației și introducerea unor termene obligatorii pentru plata obligațiilor statului către companii.
”De asemenea, avizul favorabil primit de Dumitru Chisăliță la Energie, -care are ca prioritate adoptarea de măsuri pentru asigurarea energiei și a încălzirii în timpul iernii, cu stocuri suficiente de gaze și energie-, și de Costinel-Bogdan Dumitru la Digitalizare și AI completează o echipă solidă, pregătită să transforme programul de guvernare în realitate, a mai punctat senatorul PSD Maramures.
Marti, 20 octombrie, după prezentarea programului de guvernare și a listei de miniștri în fața plenului reunit, va avea loc votul de încredere pentru Guvernul Niculescu.


















