Reclama ta
Două aparate de TOP la Spitalul Judetean din Baia Mare. Zetea: 20 de milioane de lei alocați pentru cele două echipamente - Ziarul de Maramures

Două aparate de TOP la Spitalul Judetean din Baia Mare. Zetea: 20 de milioane de lei alocați pentru cele două echipamente

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a primit două aparate de top. În acest an, unitatea a beneficiat de un al doilea aparat RMN și de un PET-CT ultramodern, esențial pentru diagnosticul precoce și precis în oncologie, cardiologie și ortopedie.

20 de milioane de lei au fost alocați pentru aceste două echipamente vitale, iar beneficiile sunt: mai mulți pacienți investigați rapid, timpi de așteptare reduși, șanse mai mari pentru tratamente la timp.

”Două RMN-uri înseamnă de două ori mai multă speranță pentru cei aflați în suferință, înseamnă grijă reală față de oameni. Îl felicit pe dr. Rareș Pop, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare pentru determinarea cu care duce mai departe obiectivele asumate împreună: mai mult acces, mai puțină așteptare, mai mult respect pentru pacient”, a declarat Gabriel-Valer Zetea, presedintele Consiliului Judetean Maramures.

Interne, Cardiologie și Endocrinologie, la Spitalul de Boli Infectioase

”Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare. Un ambulatoriu construit cu suflet și cu viziune, la cele mai înalte standarde. Cu doar 22 de milioane de lei, prin PNRR, aici s-a ridicat un corp de clădire nou, modern, curat și luminos, gândit pentru oameni și dotat cu aparatură de ultimă generație”, a precizat presedintele Zetea.

Aici vor funcționa secțiile de Interne, Cardiologie și Endocrinologie, într-un spațiu care respectă demnitatea pacientului și munca medicului.

”Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a spus că este cel mai bine realizat ambulatoriu dintre cele 69 finanțate în toată țara. Cuvintele lui au însemnat mult, pentru că, dincolo de cifre și bugete, rămâne recunoașterea muncii făcute cu inimă.  Aceste investiții înseamnă condiții mai bune pentru pacienți, respect pentru cadrele medicale și siguranță pentru familiile noastre. Pentru că sănătatea nu se negociază”, a subliniat seful administrației judetene.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!