PNL PSD AUR PSD
Învață de aici, cum se face un test AVC-FAST! AVC-ul reprezintă o urgență medicală, iar tratamentul imediat este crucial - Ziarul de Maramures

Învață de aici, cum se face un test AVC-FAST! AVC-ul reprezintă o urgență medicală, iar tratamentul imediat este crucial

Accidentul vascular cerebral (AVC) apare când alimentarea unei zone din creier este întreruptă sau redusă, împiedicând țesutul cerebral să primească oxigen și substanțe nutritive, caz în care celulele cerebrale încep să moară în decurs de câteva minute.

PNL

Momentul în care au debutat simptomele unui AVC este foarte importantă deoarece există variante de tratament care sunt foarte eficiente dacă sunt administrate la scurt timp de la declanșarea bolii și care pot preveni sau diminua gradul de dizabilitate care s-ar putea instala în urma unui AVC. Tratamentul are eficiență maximă dacă AVC-ul este diagnosticat în aproximativ 3 ore de la debutul simptomelor, acesta fiind unul din motivele pentru care se impune solicitarea ajutorului medical în cel mai scurt timp de la constatarea apariției simptomelor.

PSD

Semnele și simptomele pot fi: dificultăți de vorbire și de înțelegere a ceea ce spun ceilalți, paralizia sau amorțirea bruscă a feței, a brațului sau a piciorului, tulburări de vedere la unul sau la ambii ochi ori vedere dublă, cefalee bruscă, severă, însoțită de vărsături, amețeală și pierderea cunoștinței, dificultăți de mers, tulburări de echilibru, pierderea coordonării.

Dacă suspectezi că cineva suferă de un AVC, acționează rapid (formula F.A.S.T.) și fă-i următorul test:

F – Face (Față) – Cere persoanei să zâmbească. Ți se pare că fața este asimetrică sau gura este căzută într-o parte?
A – Arms (Brațe) – Cere persoanei să ridice simultan ambele brațe deasupra capului. Unul dintre ele rămâne inert sau mai jos decât celălalt?
S – Speech (Vorbire) – Cere-i persoanei să repete o frază simplă (de exemplu “Cerul este albastru”). Nu poți distinge ce zice sau vorbește ciudat?
T – Time (Timp) – Dacă remarci oricare dintre aceste semne, sună IMEDIAT la 112! Pentru ca persoana să fie transportată cât mai repede la spital, spune-i operatorului că suspectezi că aceasta a suferit un accident vascular cerebral și transmite-i ora la care au apărut primele simptome.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!