La finalul săptămânii trecute, Consiliul Județean Maramureș a aprobat schimbarea denumirii Spitalului Județean, în Spital Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, după obținerea avizului Ministerului Sănătății și actualizarea structurii medicale.
Unitatea medicală intră într-o etapă superioară în care actul medical, pregătirea universitară și cercetarea cresc împreună si se vor putea forma aici, generațiile viitoare de medici.
”Unul dintre cele mai importante câștiguri este că vom putea avea până la 80 de medici rezidenți pregătiți în cadrul spitalului, iar miza noastră este simplă: să îi formăm aici, să îi apropiem de comunitatea noastră și să le oferim motive reale să rămână acasă, în Maramureș”, a precizat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Judetean Maramures.
În ultimul an, spitalul a intrat într-o etapă accelerată de dezvoltare, cu proiecte și finanțări de peste 100 de milioane de lei pentru modernizare, infrastructură și aparatură medicală.
”În paralel, pregătim extinderea Spitalului Județean, cea mai amplă investiție medicală din județ, estimată la aproximativ 90–100 de milioane de euro. Toate aceste lucruri au un singur scop: ca maramureșenii să poată beneficia, acasă, de servicii medicale la standarde cât mai înalte, fără să fie obligați să plece departe pentru tratamente care pot fi oferite aici și care să le îmbunătățească considerabil sănătatea și calitatea vieții”, a subliniat presedintele administratiei judetene.
Gabriel Zetea spune că sunt puține proiecte care pot schimba viitorul unui județ, pentru că nu e vorba doar despre o instituție, ci despre capacitatea de a forma medici, de a atrage specialiști, de a dezvolta cercetarea și de a crește calitatea serviciilor medicale pentru fiecare maramureșean.
”Dr. Rareș Pop, managerul Spitalului, merită toate aplauzele noastre. Le merită și întreaga echipă de management, medicii, asistentele, infirmierii și toți cei care au muncit pentru ca acest demers să ajungă aici. Îi mulțumesc din suflet doamnei rector Anca Buzoianu și Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pentru sprijinul acordat pe parcursul întregului proces, dar și pentru sprijinul pe care ni-l promit și în viitor”, a conchis Gabriel Zetea.


















