ADI Deșeuri Maramureș: Se schimbă frecvența de colectare în zona de blocuri - Ziarul de Maramures

ADI Deșeuri Maramureș: Se schimbă frecvența de colectare în zona de blocuri

Frecvența de colectare a deșeurilor reziduale de la zona de blocuri a municipiului Baia Mare a fost modificată, anunță ADI Deșeuri Maramureș.

In urma acceptului dat de către Primăria Baia Mare, AGA a ADIGIDM a hotărât ca recipienții de deșeu menajer să fie goliți o dată/zi, începând din 1 ianuarie 2023. Până acum, deșeul rezidual era colectat de două ori/zi.

Romeo Dobocan, dir. ex. ADI Deșeuri Maramureș: ”Conducerea executivă a ADIGIDM a insistat pentru reducerea frecvenței de colectare, raportat la cantitatea de deșeu ridicată. Media de deșeu ridicată la o colectare dintr-un recipient de 1100 litri este de aproximativ 40 de kg. Într-un astfel de container cantitatea de deșeu ar trebui să fie de minimum 300 de kg. Măsura ar trebui să responsabilizeze cetățenii din zona de blocuri ca să separe deșeurile reciclabile din deșeul rezidual și să le depoziteze doar în igloo-urile dedicate fiecărei fracții reciclabile. În caz contrar există riscul ca recipienții să fie supra plini. Modificarea frecvenței are impact în costurile de operare. Numărul de km parcursi vor scădea cu aproximativ 50.000 de km/an. De asemenea, se reduc cheltuielile de personal și cele materiale.”

În baza scăderii cheltuielilor de operare s-a solicitat operatorului modificarea tarifelor pentru colectarea deșeului rezidual, a mai precizat Dobocan.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!