Aidoma meciului disputat în tur la Suceava, Minaur s-a impis și miercuri la limită, iar echipa din Suceava a ratat un atac în ultimele secunde, din situație de unu la unu. Ideea este că Minaur a obșinut șase puncte din cele două meciuri, adică maximum, iar acest lucru este cel mai important, scrie minaur.ro.
A fost acuzată și o ușoară stare de oboseală după meciurile din ultimul timp, au mai fost și momente de relaxare prematură, dar punctele au rămas în Baia Mare.
Prima parte a meciului a fost extrem de echilibrată, cu Suceava la conducere în minutele de start, apoi cu Minaur egalând și trecând în avantaj: 5-4 (12). Suceava trece din nou în avantaj de un gol, dar totul se oprește la 9-9 (21), când Sandu Sabou cere time-out și acest lucru se vede imediat: 11-9 (23), 14-10 (28) – aici am avut trei goluri marcate consecutiv de Vujic. La pauză se intră cu 16-11, cea mai mare diferență de scor din acest meci.
Băimărenii ies de la vestiare prea relaxați, iar oaspeții înscriu de patru ori la rând în cinci minute, vin la un singur gol, iar Sabou cere din nou time-out. În min. 38 este 18-18 și ne temem. Minaur forțează, merge din nou la patru goluri: 23-19 (44), dar pierdem din nou din turație: 25-24 (48). Urmează un moment bun de apărare și se pare că liniștea revine în sală: 29-25 (min. 55.44). Suceava revine în joc, mai sunt două minute și e 29-27. Bera execută un 7m pe lângă poartă, apoi Kbilașvili punctează pentru 29-28. Suntem în atac, mai sunt 23 de secunde, cerem time-out, apoi intrăm în amenințare de pasiv. Căbuț aruncă la poartă, nimerește transversală, apoi urmează un contraatac al lui Kbilașvili care trimite și el în transversală. Mai sunt 4-5 secunde și nu mai e nevoie de nicio grabă. Minaur își apropie toate cele trei puncte.
CS Minaur Baia Mare-CSU din Suceava: 29-28 (16-11)
Sala Polivalenă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 350 spectatori
Au arbitrat: Sebastian Mîrza și Cristian Nedelea (Cluj Napoca). Observator FRH: Vasile Sighicea (Râmnicu Vâlcea).
Aruncări de la 7m: 4-8 (transformate: 3-5; au ratat: Bera / Tîrzioru 2, Roșu). Minute de eliminare: 12-6
CS Minaur: Anton Terekhov (6 intervenții, a apărat 2 de 7m), Barna Buzogany (o intervenție) – Stefan Vujic 6, Anderson Mollino da Silva 4, Robert Nagy 3, Andrei Buzle 3, Milan Kotrc 3 (unul din 7m), Daniel Bera 3 (2 din 7m), Tomas Cip 2, Stevan Vujovic 2, Tudor Buguleț 1, Ștefan Huta 1, Gabriel Massuca Teca, Călin Căbuț. Nu au jucat: Mihai Bușecan, Erik Pop. Antrenor: Alexandru Sabou
Suceava: Ștefan Grigoraș (6 intervenții), Darius Makaria (4 intervenții) – Daniel Stanciuc 6 (2 din 7m), Alin Roșu 5 (3 din 7m), Irakli Kbilșvili 4, Robert Furak 4, Adrian Tîrzioru 3, Leonard Ștefan 3, Alexandru Bologa 1, Alex Dascălu 1, Cemal Kutahya 1, Elod Szasz, Adrian Urdă, Alexandru Juverdianu, Cosmin Lupu, Valentin Anton. Antrenori: Petru Ghervan, Adrian Chiruț
Declarații după meci
Alexandru Sabou (antrenor Minaur): “Foarte importante aceste trei puncte pentru noi, mai ales după meciul cu Partizan. Era normal să vină un pic de relaxare, dar nu chiar așa de mare. N-am gestionat bine finalul, ne-am grăbit, ne-am precipitat în atac. Îi felicit însă pe băieți, rămân niște jucători cu caracter puternic, care o duc până la capăt, indiferent de rezultat. Am avut o serie bune de meciuri, era normal să vină o cădere și aia a venit în meciul cu Steaua. Am avut apoi un meci foarte bun cu Partizan, a venit apoi Suceava odihnită, dar este important că și pe o cădere am reușit să scoatem trei puncte.”
Călin Căbuț (jucător Minaur): “Este un meci pe care ni l-am făcut greu singuri. În repriza a doua a ieșit cam relaxați, dar e bine cum s-a terminat. Probabil s-a acumulat puțină oboseală, datorită numărului mare de meciuri, altă explicație nu am. Când joci cu Dinamo nu ai nicio scuză, trebuie să dai totul pe teren, e vorba de un derby și uiți de toate problemele.”
Daniel Bera (jucător Minaur): “Se pare că am făcut o tradiție din asta, să câștigăm meciurile cu Suceava la un gol. Ne bucurăm că am luat cele trei puncte. Cu emoții mari, dar le-am luat. Cu Dinamo vine un meci foarte tare. Nu ne dăm bătuți, dar suntem conștienți de valoarea echipei Dinamo. Noi încercăm să jucăm cât mai bine.”
Petru Ghervan (antrenor Suceava): “Am pierdut la o mustață destul de subțire. La Suceava am avut 30 de secunde și atacul la egal și a câștigat Baia Mare, iar aici am fost conduși la un gol și am ratat din situație de unu la unu. E greu să digeri asemenea situații. Toată lumea spune că este nedrept locul în clasament, dar pe noi nu ne ajută cu nimic treaba asta. Trebuie să învățăm să scoatem puncte, să jucăm pragmatic. Cred că noi am pierdut pe finalul primei reprize. Am remontat diferența, dar n-am reușit să ajungem la un egal, pentru că Baia Mare a condus toată repriza secundă. Avem ca obiectiv menținerea în LN, dar vom vedea cum ne descurcăm, să evităm și barajul.”
Adrian Tîrzioru (jucător Suceava): “A fost un meci de luptă, foarte strâns, s-a jucat până în ultima secundă. Îmi felicit coechiperii pentru că am muncit până la finaul turului, am reușit să rămânem sănătoși și sperăm ca după vacanța de iarnă să aducem mai multe puncte. Eu zic că un egal era un rezultat echitabil, nu s-a văzut o diferență foarte mare între cele două echipe.”
Etapa a 15-a
CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava: 29-28
Dinamo București – CSM Bacău (duminică, 12 decembrie)
Steaua București – CSM Vaslui (duminică, 12 decembrie)
Potaissa Turda – CSM Alexandria (duminică, 12 decembrie)
HC Buzău – Dobrogea Sud Constanța (duminică, 15.30)
SCM Poli Timișoara – CS Universitatea Cluj (luni, 13 decembrie, 18.00)
CSM București – CSM Focșani (marți, 14 decembrie, 16.00)
Clasament
Dobrogea Sud – 37p (365-313) – 14
Dinamo București – 36p (421-325) – 12
Steaua București – 33p (375-334) – 13
Minaur Baia Mare – 28p (351-346) – 13
Potaissa Turda – 27p (369-341) – 12
CSM Focșani – 25p (346-342) – 13
CSM Vaslui – 18p (351-364) – 13
CSM București – 16p (385-374) – 14
CSM Bacău – 13p (388-412) – 14
ACS HC Buzău – 13p (357-395) – 14
CSU Suceava – 12p (401-414) – 15
Poli Timișoara – 9p (368-394) – 13
Universitatea Cluj – 6p (354-438) – 14
CSM Alexandria – 5p (347-386) – 14
Restanțe etapa 12: Steaua – Dinamo (miercuri, 15 decembrie, 18.00, TVR 1); Potaissa – Minaur (vineri, 17 decembrie, 18.00)
Restanțe etapa 14: Vaslui – Potaissa (joi, 9 decembrie); Focșani – Timișoara (vineri, 10 decembrie, 18.30); Minaur – Dinamo (sâmbătă, 11 decembrie, ora 11.00, TVR 2)
Etapa a 16-a. Joi, 3 februarie 2022: Suceava – Timișoara; CSU Cluj – CSM București; CSM Focșani – HC Buzău; Dobrogea Sud – Potaissa; Alexandria – Steaua; Vaslui – Dinamo; Bacău – CS Minaur.
Foto-CS Minaur