Vremea va fi calda pentru aceasta perioada. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse, in partea a doua a zilei si in cursul noptii, va ploua. La munte precipitatiile vor fi mixte iar in zona montana inalta va ninge si se va depune strat nou de zapada, transmite CJSU Maramures.
Vantul va sufla slab la moderat, cu intensificari la munte iar in zona montana inalta va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 8 si 11 grade, iar cele minime intre 0 si 3 grade. Izolat vor fi conditii de ceata.
Stratul de zapada masoara pana la 45 cm la Cavnic, 40 cm la statia meteo Iezer si Firiza, 39 cm in Pasul Gutai, 31 cm la Baiut, 25 cm in Baia Borsa, 17 cm in Poiana Borsa, 11 cm la Targu Lapus.
Debitele si nivelurile cursurilor de apa au fost in scadere. Gheata este prezenta la malurile raurilor Vaser si Cavnic.