Oferta
MM. Vremea va fi ușor mai caldă față de normalul termic al perioadei; 8 grade C temperatura maximă - Ziarul de Maramures

MM. Vremea va fi ușor mai caldă față de normalul termic al perioadei; 8 grade C temperatura maximă

Vremea va fi astăzi ușor mai caldă față de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Izolat se vor semnala precipitații slabe mixte, iar la munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 8 grade, iar cele minime între -3 și 1 grad. Izolat în zonele joase vor fi condiții de ceață.

Vremea a fost ieri în general închisă. Cerul a fost mai mult noros și în cursul zilei pe arii restrânse a plouat slab. Noaptea, la munte, a fulguit. Cel mai rece a fost noaptea trecută și în această dimineață la stația meteo Iezer -5 grade Celsius, în Pasul Prislop -4 grade Celsius, în Pasul Gutâi -3 grade Celsius, la Cavnic și Băiuț -2 grade Celsius, la Borșa, Moisei, Vișeu de Sus -1 grad Celsius, Târgu Lăpuș 0 grade Celsius, Sighetu Marmației și Ocna Șugatag 1 grad Celsius, Baia Mare 3 grade Celsius. Stratul de zăpadă măsura până la 33 cm la stația meteo Iezer, 14 cm în Pasul Prislop, 11 cm în Pasul Gutâi.

Platforma de anunturi gratuite

Pe sectoarele de drumuri naționale s-a acționat cu patru utilaje și s-au răspândit șapte tone de material antiderapant pe DN18, în Pasul Gutâi, pe Dealul Hera și pe DN17C, Dealul Ștefăniței. Pe sectoarele de drumuri județene s-a intervenit cu trei utilaje și s-au împrăștiat 14 tone de material antiderapant. Majoritatea sectoarelor de drumuri naționale au partea carosabilă curată și uscată. Sunt tronsoane de drumuri în zonele de deal și de munte cu partea carosabilă curată și parțial umedă. Sectoarele de drumuri județene au partea carosabilă curată și umedă.

Cerul este acoperit. Fulguiește în județ. În zonele joase se semnalează ceață.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!