Minor de 16 ani, găsit mort în albia râului Iza - Ziarul de Maramures

Minor de 16 ani, găsit mort în albia râului Iza

Polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați astăzi, 02 iulie, prin apel la 112, de către o femeie cu privire la faptul că în albia râului Iza se află o persoană înecată. Imediat oamenii legii s-au deplasat la locația indicată.

La fața locului, polițiștii au constatat că, la aproximativ 5 metri față de malul râului se află o persoană, poziționată cu fața în jos. S-a procedat la scoaterea acesteia din apa de către un echipaj ISU, constatând faptul că este decedată.

La scurt timp, a fost identificat cadavrul ca fiind al unui minor de 16 ani din Sighetu Marmației, sesizat dispărut din data de 01 iulie 2022. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme vizibile de violență. Acesta a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei, a transmis astăzi Poliția Maramureș.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și cauzei decesului.

Foto-Arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!