Traficul rutier a fost restricționat în Pasul Gutâi, pe D.N.18, în această dimineață, pentru aproximativ o jumătate de oră, ca urmare a producerii unui accident de circulație, în jurul orei 09.42.
Polițiștii din Baia Sprie au intervenit la evenimentul rutier după ce au fost sesizați despre faptul că o persoană a fost rănită, ca urmare a producerii evenimentului. Din primele verificări a reieșit faptul că un autovehicul și un autocamion ar fi intrat în coliziune după ce unul dintre conducătorii auto nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi derapat și ar fi pătruns pe contrasens, transmite IPJ Maramures.
Un echipaj SMURD a transportat la spital victima. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 63 de ani, care acuza dureri abdominale, acesta s-a aflat la volanul autoturismului implicat în acceident, transmite ISU Maramures.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării și stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului. ”Rugăm conducătorii auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri, să manifeste prudență și să conducă cu viteză adaptată condițiilor de drum”, a transmis astăzi Poliția Maramures.
Foto-arhiva