Oferta
UPDATE. Interventie în Muntii Maramuresului. Un ucrainean a dat locația celor doi bărbati aflati în dificultate - Ziarul de Maramures

UPDATE. Interventie în Muntii Maramuresului. Un ucrainean a dat locația celor doi bărbati aflati în dificultate

Interventie în Muntii Maramuresului. Au pornit la drum trei însă doar unul a ajuns in custodia politistilor de frontieră. Acesta a dat locatia celor doi pentru a fi găsiti.

Doi bărbați, cetățeni ucraineni, cu vârste de 25 și 55 de ani, se afla într-o zonă greu accesibilă din Munții Maramureșului (coordonate furnizate prin intermediul Poliției de Frontieră). Tânărul de 25 de ani este **insulino-dependent** și se afla într-o stare de sănătate precară, fiind în prezent în imposibilitate de a se deplasa prin forțe proprii.

Alerta a fost primită după ce un al treilea cetățean ucrainean, reținut de Poliția de Frontieră după trecerea graniței, a indicat locația celor doi ucrainieni ramasi in munte. Echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureș a pornit în misiune împreună cu un echipaj al Poliției de Frontieră Poienile de sub Munte.

Prognoza pentru noaptea trecută în zona montană indică temperaturi extrem de scăzute, de -6°C și -7°C.

”Riscul de hipotermie este iminent pentru persoanele blocate la altitudine, în special pentru persoana cu afecțiuni cronice, a cărei vulnerabilitate este accentuată de lipsa tratamentului și de efortul fizic prelungit. Vom reveni cu informații actualizate imediat ce echipa de intervenție va stabili contactul vizual cu victimele și va evalua situația la fața locului”, a transmis Dan Benga, sef Salvamont Maramures.

Stire in curs de actualizare.

ACTUALIZARE ora 7.13, 8 aprilie 2026

Salvamont MM: În acest moment, căutările terestre au fost oprite. Salvamontiștii au urcat aproximativ 3 ore în condiții matinale dificile pentru a ajunge la punctul indicat. ​Deși li s-a comunicat explicit să rămână la coordonatele GPS transmise, persoanele nu au fost găsite la locație.

​Un rucsac și urme proaspete de coborâre au fost identificate sub coordonatele inițiale, sugerând că subiecții au încercat să se deplaseze singuri. S-a verificat pârâul de deasupra coordonatelor și întreaga lungime a acestuia până în Valea Repedea. ​Au fost controlate toate vagoanele forestiere de pe traseu, locuri unde persoanele rătăcite caută de obicei refugiu împotriva frigului. Echipa Salvamont a lucrat în strânsă legătură cu Poliția de Frontieră. ​Zona indicată a fost acoperită integral.

​Este necesară o investigație specifică a autorităților pentru a stabili dacă persoanele au reușit să iasă singure din munte sau dacă au fost preluate de altcineva. Reluarea operațiunilor depinde acum de informațiile noi ce vor reieși din ancheta Poliției de Frontieră.

Este un memento critic despre importanța respectării indicațiilor salvatorilor: „Rămâneți pe loc” nu este doar un sfat, ci deseori singura șansă pentru o extracție sigură.

ACTUALIZARE ora 10.30, 8 aprilie 2026

Salvamont MM: Salvatorii montani au reluat căutările pentru un tânăr de 25 de ani, ucrainean, insulino dependent, aflat în stare avansată de hipotermie. Cei doi bărbați nu au respectat indicațiile Salvamont de a rămâne pe loc și s-au deplasat de la locația inițială. Bărbatul de 55 de ani, crezând că nu vine nimeni, l-a lăsat pe tânăr și a coborât să ceară ajutor. Acesta a fost recuperat in aceasta diminetaa de patrula Politiei de Frontiera Poienile de sub Munte carora le-a oferit indicii despre noua locatie unde se afla baiatul de 25 ani. Adineauri patrula Politiei de Frontiera Poienile de sub Munte aflata in teren a reusit sa il gaseasca pe ucrainenaul de 25 ani care este in stare grava. Echipa Salvamont Maramures se deplasează acum de urgență la noul loc indicat. Orice secundă contează.

Foto-Salvamont

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!