Reclama ta
Deputatul Ionel Bogdan a fost alături de seniori cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice - Ziarul de Maramures

Deputatul Ionel Bogdan a fost alături de seniori cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice

În weekendul care tocmai s-a încheiat, deputatul Ionel Bogdan a fost alături de seniori cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. La evenimentul dedicat persoanelor în vârstă a fost prezent și senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, dar și fost senator PNL Maramureș, dr. Liviu Titus Pașca.

”Ca de fiecare dată, și anul acesta am sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice alături de membrii organizației seniorilor liberali din Maramureș – oameni deosebiți, cu suflet mare și cu o energie care inspiră. La eveniment a fost prezent și colegul meu, senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș, și președintele seniorilor liberali sătmăreni, Alexandru Horvat.

Fiecare întâlnire cu seniorii îmi reamintește cât de valoroasă este experiența și înțelepciunea pe care o aduc în comunitate. Vârstnicii noștri sunt mereu un exemplu de implicare, echilibru și dragoste pentru Maramureș.

Mulțumesc conducerii Organizației Seniorilor Liberali din Maramureș pentru invitație și pentru organizarea acestui eveniment, în cadrul căruia ne-am bucurat de un moment artistic special, oferit de copiii de la Ansamblul “Hori și joc”, de la Palatul Copiilor Baia Mare”,a subliniat deputatul PNL Maramureș, Ionel Bogdan.

În cadrul evenimentului au fost acordate diplome de recunoștință doamnelor Victoria Bledea (Sighetu Marmației) și Ileana Bumbar (Baia Mare), precum și domnilor Liviu Titus Pașca și Radu Valer (Baia Mare), pentru activitate și loialitate față de valorile liberale. Evenimentul l-a avut ca invitat pe Alexandru Horvat, reprezentant al seniorilor liberali din Satu Mare.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!