Băimăreanul, în vârstă de 54 de ani, care și-a incendiat soția, în prima zi de Crăciun a intrat după gratii. Acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Decizia aparține instanței Tribunalului Maramureș după ce procurorul de caz a cerut ca bărbatul să nu rămână în libertate.
Potrivit comunicatului transmis de Tribunalul Maramureș, ”inculpatul, în data de 25.12.2020, în jurul orelor 17.45, în timp ce se afla împreună cu soţia sa, persoană vătămată, în locuinţa comună din Baia Mare, în cadrul unui conflict generat de consumul de alcool, a aruncat asupra acesteia conţinutul unui recipient de ţuică, după care a incendiat-o, cauzându-i leziuni primejdioase pentru viaţă, respectiv arsuri de gradul II şi III (fostul grad III/IV) pe circa 25-30 % din suprafaţa corpului care necesităpentru vindecare 45-50 de zile de îngrijiri medicale,dacă nu survin complicaţii”.
În fața instanței, procurorul de caz a fost cel care a cerut arestarea băimăreanului, iar instanța a admis probele prezentate de magistrat.
”Tribunalul Maramureș a admis, în data de 14.01.2021, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.01.2021, până la data de 12.02.2021 inclusiv, a unui inculpate în vârstă de 54 de ani cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. h Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal. Pentru a dispune măsura preventivă a arestării, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice” s-a precizat în comunicat.