Părinţii unui bebeluş, în vârstă de doar două luni de zile, găsit decedat, au sesizat poliţia asupra evenimentului, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.
Poliția Maramureș: ”Poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la faptul că o minoră de două luni a decedat (…) Ajunşi la faţa locului au efectuat cercetări, iar în urma acestora au identificat cadavrul minorei care nu prezenta urme vizibile de violenţă. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș”, în vederea efectuării necropsiei şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.”
Potrivit aceleiaşi surse, poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.