Papa Francisc a emis marţi un document prin care introduce în sistemul juridic de la Vatican posiblitatea de reducere a pedepselor pentru bună purtare şi pedepse alternative, precum munca în folosul comunităţii pentru cei condamnaţi, relatează EFE, preluată de Agerpres.
Papa Francisc, cunoscut pentru preocuparea lui privind situaţia celor condamnaţi la închisoare şi reinserţia lor în societate, a decis să dea un exemplu prin acest document pontifical – motu proprio – care include schimbări în Codul penal al Vaticanului.
Reducerile de pedeapsă pot merge până la o treime. Noile articole ale codului penal prevăd „o reducere a pedepsei cu între 45 şi 120 de zile pentru fiecare an de închisoare ispăşit”, în cazul în care condamnatul „s-a comportat bine şi a dat dovadă de pocăinţă şi a participat la un program de tratament şi reintegrare”.
Sunt de asemenea prevăzute pedepse alternative precum munca în folosul comunităţii, ce include activităţi de utilitate publică, muncă voluntară şi de importanţă socială. Astfel de pedepse nu erau până acum incluse în sistemul juridic al statului Vatican.
Potrivit papei, aceste schimbări erau necesare pentru „a continua procesul de actualizare în raport cu schimbarea vremurilor”.